ISSN 2457 - 3973

Emilia Arcan (PSD): Avem nevoie de un spital regional în Moldova! (interviu)

  1. Candidați pentru un mandat de senator din partea PSD Neamț, după ce ați acumulat experiență ca om politic și ați deținut funcții importante în administrație. Cu gândul în special la funcția de vicepreședinte al CJ Neamț și – pentru câteva luni – chiar de președinte, când v-ați arătat preocupată în mod deosebit de componenta de Sănătate a județului Neamț, vă întreb acum când credeți că Sănătatea va fi „o politică prioritară a statului roman“?

Emilia Arcan: Sănătatea a fost dintotdeauna de maximă importanță pentru mine și regret că nu au avut aceeași viziune toți cei care s-au perindat în funcții de conducere, de unde ar fi putut lua unele decizii în favoarea acestui domeniu. Cât mi-a stat în putere, am căutat să mai îndrept din lucrurile care țineau de mine și deși am deranjat foarte mult prin unele atitudini pe care le-am avut vis-a-v-s de unii responsabili din sănătatea nemțeană, mare lucru nu s-a schimbat! Din păcate, ceea ce se poate face de la județ este prea puțin față de nevoile majore ale spitalelor. Consiliul Județean Neamț a investit foarte mult în modernizarea unor secții, în reparații parțiale în Spitalul Județean, în dotări la celelalte unități spitalicești, dar este prea puțin față de cât e nevoie. Nu de puține ori s-a spus că un spital vechi, depășit fizic și moral, e mai ieftin sa o scoatem la capăt cu el dacă e reconstruit. Ori la noi asta încă nu se poate și trebuie să ne mulțumim cu peticeli… Speranța mea este să avem o politică națională axată pe «reabilitarea» sănătății, adică niște ani consecutivi toate deciziile «grele» să fie luate pentru salvarea acestui domeniu. Ce vă spun acum pare teorie, dar viitoarea guvernare PSD, care se va instala după decembrie anul acesta asta va face. Va deveni o politică prioritară, pe care o vor resimți toți românii care, de voie, de nevoie, direct sau indirect, mai mult sau mai puțin, vor avea de trecut prin experiența unui tratament pe care să îl suporte în țară.

  1. Care credeți că sunt vulnerabilitățile sistemului sanitar din România?

Emilia Arcan: Răspunsul la această întrebare poate părea un paradox, dar «Sănătatea» în România e bolnavă. Și duce o boală grea, pe care o târâie pe picioare și trebuie intervenit, pentru că altfel boala lungă e moarte sigură! Deficitul de specialiști în sistem este foarte mare și asta din vina nepăsărilor manifestate de către conducători ani la rând, dar și a unui alt aspect, peste care, de cele mai multe ori, ca să nu se recunoască vinovăția unora, se pășește cu discreție! Cei care au plecat din țară au plecat dintr-o răzvrătire, e adevărat, dar și pentru că le-a convenit să muncească în străinătate, fără un sacrificiu prea mare făcut acasă! Nu toți care au preferat spitalele străine pentru a-și face meseria și-au lăsat în România toată familia răvășită, casa, masa! Le-a convenit să plece pentru că ori să lucreze în țară și să pornească de la zero, ori să înceapă de la același nivel în străinătate, dar pe bani mai mulți, cam același sacrificiu l-ar fi făcut! Dacă la noi lucrurile ar fi atât de rău iar meseria de medic, de asistent medical, e așa de rușinoasă și prost plătită, spitalele ar fi închise! În ultimii ani, chiar dacă nu au curs măririle salariale în sistem, măcar a picurat! E drept că mai e mult de intervenit pentru rezidenți în special, care trebuie încurajați să se «lege» de o unitate spitalicească de la noi, dar vom avea grijă și de asta! Nu sunt de neglijat dotările care se impun, în lipsa cărora un specialist, oricât de specialist ar fi, nu își poate face treaba! Dar încetul cu încetul, se va găsi și aparatură modernă în spitalele noastre! Ceea ce spun nu este nici pe departe o dojană! Este o realitate și cei din sistem îmi vor da dreptate, chiar dacă unii mă vor acuza pentru că le-am spus lucrurilor pe nume!

  1. Din punctul de vedere al PSD, care ar trebui să fie primele măsuri imediat după preluarea guvernării?

Emilia Arcan: Cred că parțial, răspunsul la această întrebare l-am oferit: vom acționa frontal, prin investiții clare, atât în realizarea de spitale noi, unul de nivelul AKH din Viena, opt regionale – dintre care unul la Iași, care să deservească și pacienții din județul Neamț, vor fi dotate cu flotă serviciile de ambulanță și sunt preconizate creșteri salariale importante, pentru toți angajații din sistem.

  1. Sistemul sanitar din Neamț este o oglindă a celui național. Cum vedeți rezolvarea problemele de pe plan local, unde există probleme majore de personal medical, de la medici specialiști și până la asistente?

Emilia Arcan: Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, cel din Roman și cele două mai mici, orășenești, au pregătite concursuri pentru absorbția de specialiști. Din păcate nu prea există aglomerație șa înscrieri, dar dacă vom reuși modernizări în spitale, creșteri salariale, condiții decente pentru desfășurarea activității, vom găsi și specialiștii de care mai este nevoie! An de an, facultățile de medicină scot sute de absolvenți care au nevoie de un loc de muncă și vor ajunge și la noi! Perioada pe care o traversăm este grea din punct de vedere al asigurării serviciilor medicale, dar va veni și «soarele»!

  1. Credeți că vor fi găsite soluții pentru ca spitale mici, precum cele din Tîrgu Neamț și Bicaz, să reziste în continuare, având în vedere resursele limitate ale comunităților locale?

Emilia Arcan: Spitalele din Tîrgu Neamț și Bicaz au caracteristici aparte, pentru că aparțin comunităților și funcționarea lor nu e simplă! Consiliul Județean a făcut «injecție» financiară pentru creșterea calității serviciilor medicale, dar ele rămân la stadiul de spitale în care se rezolvă urgențele minore. Pentru intervenții complicate rămân de bază cele două spitale municipale și, dacă e nevoie, se recurge la clinicile de specialitate. E greu de vorbit despre renașterea unor spitale orășenești – să nu uităm că până acum câțiva ani cel din Bicaz a fost închis pentru că așa au decis unii unii factori politici, neglijând cu totul voința oamenilor care aveau nevoie de un spital mai aproape de domiciliul lor! Ceva se va întâmpla și cu aceste spitale, pentru că strategia noastră este să le rentabilizăm pe toate și să venim în întâmpinarea problemelor oamenilor cât mai ușor și mai mulțumitor pentru ei!

  1. Ce măsuri propune PSD pentru comunitățile rurale din județ?

Emilia Arcan: La sate, dacă funcționează dispensarele medicale, o primă gură de oxigen este asigurată comunității. Mediul privat are posibilitatea de a specula această nișă și să se ducă cu farmaciile în fiecare localitate, pentru că oriunde ar fi, omul are nevoie de o pastilă, trebuie să își ia o rețetă!

  1. Se tot vorbește despre plecarea medicilor din țară pentru a profesa în țări atractive din punct de vedere al condițiilor și al salarizării. Cum poate fi oprit acest exod?

Emilia Arcan: Despre exodul medicilor am vorbit și se tot vorbește de ani de zile, fără a se întâmpla mare lucru! Omul nu poate fi ținut cu forța într-un loc, dar dacă vom reuși să asigurăm condiții pentru desfășurarea activității și salarii care să îi satisfacă, această «hemoragie» se va opri! Nu vă imaginați că nu au plecat oameni și din alte domenii în străinătate! Credeți că nu au plecat cadre didactice peste hotare? Nu au plecat ingineri? N-au plecat constructori? S-au dus foarte mulți, din toate domeniile. Povestea este că pregătirea pe care o asigură statul român pentru cei care devin medici se potrivește cu ceea ce au nevoie doctorii pentru a practica peste hotare! De asta lor le vine mănușă plecarea! Cei care vor să stea aici de dragul familiei, al confortului în țara lor, stau! Eu cred că exceptându-i pe rezidenți, care chiar au salarii rușinoase deși au nevoie de bani pentru că sunt la început de drum în viața profesioală și le trebuie multe pentru un trai decent, ceilalți specialiști chiar au niște salarii bunișoare pentru un nivel de trai satisfăcător. Eu m-aș bucura să mă întâlnesc cu un pacient care să îmi povestească despre cât de frumos se poartă un medic într-un spital de stat, care n-a acceptat să se murdărească cu bani primiți pe sub mână! De ce același medic are altă atitudine într-o clinică privată? Nu tot pe oameni lucrează? Și îmi vine în minte povestea cu gărzile pe care refuzau specialiștii să le facă, din lipsă de timp! Cum s-a decis dublarea banilor alocați pentru fiecare gardă, toți și-au găsit vreme… Parcă e loc de lucrat puțin la moralitate!!!

sursa: birou presă PSD Neamț

Articolul anterior

Delia inaugurează Shopping City Piatra Neamț! Uite calendarul evenimentelor inaugurale!

Articolul următor

Primarul Dragoș Chitic: Nu majorăm taxele și impozitele din Piatra Neamț pentru 2017!!

Un comentariu

  • Buna ziua……bine ar fi ca acesti bolnavi sa beneficieze de tot ce oferiti d-voastra,dar sunt compartimente cu multe dedesubturi Daca asi sti ca nu este publica adresa asi spune multe

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *