ISSN 2457 - 3973

Emilia Arcan se pregătește să devină nr. 1 în PSD Neamț

Senatorul Emilia Arcan se pregătește să devină liderul de facto al PSD Neamț prin accederea în una din funcțiile de conducere ale structurii centrale ale partidului. Este vizată funcția de vicepreședinte național al PSD, funcție ce ar urma să fie câștigată pe relația Viorica Dăncilă – Rovana Plumb. Ambele au fost și sunt în opoziție cu actualul președinte al filialei PSD Neamț, timp în care Emilia Arcan și-a consolidat prietenia cu cele două. Și, ce să vezi, Viorica Dăncilă a ajuns chiar șefa PSD. Aceeași Viorica Dăncilă care, în campania electorală a bătut toate județele Moldovei, dar la Neamț nu a venit deloc.

Surse din cadrul partidului au precizat, pentru newsallert.ro, că, la București, cărțile au început să se facă încă dinaintea campaniei electorale. Un prim semn că se știa dezastrul electoral cu care avea să se confrunte social-democrații…

În ceea ce o privește pe Emilia Arcan, lucrurile sunt și mai simple. În ciuda tabloului de familie social-democrată (afișat în puținele ocazii comune), relația dintre Arcan și Arsene este încordată de mai multă vreme.

Pe bună dreptate, Emilia Arcan a solicitat în nenumărate rânduri să preia organizația PSD Piatra-Neamț, având în vedere rezultatele obținute la alegerile parlamentare. Nu doar că solicitarea ei a fost ignorată, ci, mai mult, favorit și protejat să preia organizația a devenit un personaj politic controversat, Vlad Marcoci. Ca atare, campania electorală de la Piatra-Neamț a fost lăsată pe mâna lui Marcoci iar rezultatul obținut a fost cel previzionat de acesta încă de săptămâna trecută: PSD pierde la 5 procente față de PNL. Și a pierdut! Cât? Jumătate față de alegerile parlamentare din 2016, atunci când Emilia Arcan a fost lider de campanie electorală!

Unde au dispărut peste 20.000 de voturi de la Piatra-Neamț, de la alegerile parlamentare până la cele europarlamentare? Ce scor ar fi fost dacă Emilia Arcan ar fi preluat frâiele organizației PSD Piatra-Neamț?

Evident, Emilia Arcan are și un scop politic, anunțat încă de la sfârșitul anului 2016: să candideze la funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț. Poate între timp s-au schimbat dorințele administrative. Nu și cele politice. Dacă Dăncilă poate, de ce nu ar putea și Arcan?

Dincolo de acest aspect, PSD Neamț are o problemă și mai mare care se numește Pro România. Dacă acum 2 luni erau purtate discuții de curtoazie cu parlamenari, primari și aleși locali ai PSD, acestea devin acum certitudini. Dar toate la timpul lor…

Articolul anterior

Conturile de facebook ale liderilor PSD Neamț au amuțit!

Articolul următor

Nemțeanca din Guvern își face bagajele! Premierul Dăncilă scapă de oamenii lui Dragnea!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *