Era Alex ”Kira” adeptul mișcării EMO? Ce caracterizează acest curent: anxietate, depresie și chiar suicid!

Sinuciderea lui Alex ”Kira” Lăpușneanu a lăsat un gol imens în sufletul familiei și al prietenilor, dar întrebări, aparent fără răspuns, despre motivul acestui gest. Băiatul, care luna viitoare ar fi împlinit 17 ani, a lăsat un bilet de adio, scris în limba engleză, ce se întinde pe 6 pagini.

Conținutul acestuia este destul de explicit și „motivează” decizia băiatului.

Pe de altă parte,  se pare că Alex ”Kira” era adeptul mișcării EMO, fiind într-un grup de tineri de vârsta sa care s-au identificat cu acest curent. Copiii – elevi la ”Hogaș”, ”Rareș” și ”Asachi” se întâlneau în mod frecvent. Băiatului îi plăcea genul ”death-core”.

Fără a face vreo speculație în acest sens, vom prezenta cum caracterizează wikipedia mișcarea EMO, care are adepți și în municipiul Piatra-Neamț.

Mai adăugăm că, dacă aseară, o tânără care ne-a contactat pe mail pentru a ne spune ”motivele adevărate pentru care s-a sinucis Alex” pentru că era ”cea mai bună prietenă a lui”, astăzi ne-a spus că nu știe nimic, că nu ea ne-a trimis numărul său de telefon și că nu vrea să dea declarații. De altfel, tânăra – al cărei nume nu îl vom face public – se afla alături de grupul din care făcea parte și Alex, iar la un moment dat un alt tânăr i-a luat telefonul din mână și a spus ”nu declarăm nimic!”, după care a închis.

Ce este EMO, conform wikipedia

Emo este un stil de muzică rock caracterizat prin versuri expresive, adesea confesive. A apărut la mijlocul anilor 1980, evoluând din mişcarea hardcore punk din Washington, D.C., unde era cunoscut ca „hardcore emoţional” sau „emocore”. Pionierii genului sunt formaţii ca Rites of Spring şi Embrace.

Emo a ajuns o cultură mainstream la începutul anilor 2000, prin materialele de succes ale formaţiilor Jimmy Eat World şi Dashboard Confessional şi prin apariţia subgenului screamo. În urma acestui succes, multe formaţii emo au semnat contracte cu case de discuri mari şi stilul a devenit un produs vandabil.^[1] Către sfârşitul anilor 2000, popularitatea emo a început să scadă. Unele formaţii s-au îndepărtat de la „rădăcinile” lor emo, iar altele s-au destrămat. O „reînviere” underground a genului^[2][3][4][5] a avut loc în anii 2010, cu unele formaţii făcând uz de sunet şi estetică emo a anilor 1990.

Din emo au mai evoluat şi subgenuri ca emo pop şi emoviolence (un stil de screamo şi powerviolence).

Termenul „emo” a fost aplicat de critici şi jurnalişti mai multor artişti, inclusiv şi unor interpreţi şi formaţii distinşi cu multiplatină, cu stiluri şi sound disparat.

Emo a fost asociat cu un stereotip care include particularitatea de fi emotiv, sensibil, timid, introvertit sau în stare de angoasă.^[6][7][8] De asemenea, a fost asociat chiar şi cu stereotipuri ca depresia, automutilarea şi suicid. „Se îmbracă exclusiv în negru, refuză orice urmă de drăgălăşenie, sunt teribilişti şi le place să-şi picteze unghiile în negru” – aşa ar descrie una dintre sutele de definiţii din The Urban Dictionary noţiunea de Emo Kid.

Curentul emo este uneori identificat cu o anumită modă. Termenul „emo” e deseori asociat stereotipic cu blugi strâmţi, breton lung întins pe o parte a feţei sau peste unul sau chiar amândoi ochi, drept, negru închis la culoare, tricouri strâmte care de obicei au inscripţionate pe ele numele unor trupe de rock, curele cu ţinte cu catarame, tenişi de pânză în genul Converse All Stars, adidaşi de skater sau alţi papuci negri (în general vechi, ponosiţi) şi groşi, ochelari cu ramă neagră groasă eventual şi o geantă lungă tip poştaş.

Moda emo s-a schimbat în timp. Trendul iniţial prevedea păr simplu, fără cărare, pulovere strâmte, cămăşi şi geci. Această modă a fost uneori caracterizată ca fiind un simplu moft, un capriciu.

Recent, trendul emo este asociat cu un stereotip ce constă în a fi emoţional, sensibil, timid, introvertit, anxios. Mai este asociat şi cu stări de depresie, tendinţe de auto-provocare de răni, chiar şi sinucidere.