ISSN 2457 - 3973

Eveniment caritabil organizat de Asociaţia “Născută Înger”, la CJ Neamţ

Asociaţia “Născută Înger” organizează o nouă acţiune caritabilă, aceasta fiind programată pe 2 septembrie, de la ora 19.00, la sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ.
Ansamblul folcloric “Codrii Neamţului” şi formaţia “Los Anonimos” vor concerta pro-bono iar fondurile strânse în urma vânzării biletelor vor merge către proiectele Asociaţiei “Născută Înger”.
“Haideți să ne înfrățim în a face fapte bune! Vă aștept să ne unim forțele și să schimbăm destine triste în unele frumoase, să scoatem suflete nevinovate din ghearele suferinței! Puterea schimbării în bine stă în tine, în mine, în noi! Mizez pe cât mai mulți dintre voi să ne fiți alături! Îmi tremură sufletul de emoție, căci știu că 2 septembrie înseamnă un nou început pentru unii semeni care au nevoie de ajutorul celor din jur. Vă invit să dăm startul unor vieți mai bune. Scrieți-mi în privat! Vă voi povesti fiecăruia, în parte, ce lucruri mari putem realiza împreună cu Carmen Suciu si voluntarii Asociației “Născută Înger”, prin fapte mici”, a declarat Florentina Moise, co-organizator al evenimentului, alături de Asociaţia “Născută Înger”.

Articolul anterior

Bătaie între 2 șoferi și cascadorii cu mașinile într-o localitate din Neamț

Articolul următor

Restricţii de circulaţie în zona Pieţei Centrale, pe podul de la Căprioara şi puntea de la Ştrandul Piatra-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *