ISSN 2457 - 3973

Femeie din Ceahlău, cu arsuri după ce a încercat să aprindă focul cu benzină

O femeie în vârstă de 32 ani din Bistricioara – comuna Ceahlău a suferit arsuri de gradul 1 și 2 pe față și mâini după ce a încercat să aprindă focul cu benzină.

Femeia se afla, marți, la casa soacrei ei și s-a dus să facă focul în sobă. Pentru a înteți flăcările, aceasta a aruncat benzină dintr-un bidon însă pentru că este extrem de inflamabilă, benzina s-a aprins și a făcut o mică explozie.

Benzina în flăcări a sărit pe fața și mâinile femeii, dar și pe lucrurile din cameră.

La fața locului au fost solicitați să intervină pompierii iar primii care au ajuns au fost voluntarii SVSU Ceahlău.

”Ajunși la locul indicat pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o cameră a locuinței. Nora proprietarei, în vârstă de 32 de ani a suferit arsuri de gradul I la nivelul feței și mâinilor. Aceasta a primit îngrijiri de la echipajul de pompieri. Forțele de intervenție au stins incendiul. În urma incendiului au ars obiecte de mobilier, aparate electrocasnice și articole vestimentare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, sublocotenentul Irina Popa.

Read Previous

Eugen Țapu Nazare: ”Oriunde v-ați afla, votați Klaus Iohannis”

Read Next

La Roznov și Borlești se anunță mare pelerinaj din Giugiu, în ziua alegerilor…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *