ISSN 2457 - 3973

Fostul director al TT, actorul Cornel Nicoară a murit. În apartament a izbucnit un incendiu de la o candelă.

Fostul director al Teatrului Tineretului, Cornel Nicoară, a murit în această dimineaţă, au precizat surse pentru Newsallert.

Trupul neînsufleţit a fost descoperit de pompierii chemaţi în blocul unde locuia, pentru că a izbucnit un incendiu în apartament.

Pompierii au precizat însă că victima nu a decedat din cauza incendiului sau a fumului degajat, ci era deja decedată.

„În jurul orei 09:51, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre faptul că se simte miros de fum pe casa scării într-un bloc de locuințe din bulevardul Decebal, municipiul Piatra Neamț. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Pompierii au intrat într-un apartament situat la etajul șase, unde au constatat că o persoană era decedată, iar un dulap ardea mocnit. Miltarii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite și au acționat pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului. Incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza unei candele lăsată nesupravegheată (foc deschis în spații închise). Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc. Precizăm faptul că persoana nu a decedat din cauza incendiului, aceasta fiind declarată decedată în cursul aceste dimineți, de către un echipaj SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Procurorii criminalişti vor demara o anchetă în urma căreia vor fi stabilite circumstanţele în care s-a produs decesul, şi incendiul.

Articolul anterior

FOTO Casă şi depozit de plante furajere din Răuceşti, distruse de un incendiu

Articolul următor

Accident rutier la Roman. Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Petru Rareş

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *