Daniel-Vasilică Harpa: Susţin participarea PSD în Guvernul Niculescu, dar nu în orice condiţii!
Doi fraţi din Neamţ, în vârstă de 18 respectiv 20 ani, au murit după ce au intrat cu maşina într-un copac situat pe marginea drumului naţional DN 15D, în localitatea Crăieşti – comuna Bozieni.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 ani, din Oniceni, conducea un autoturism, din direcția Roman spre județul Vaslui, pe un sector de drum în pantă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un arbore și s-ar fi răsturnat, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
La faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ Roman.
„Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au găsit un autoturism care a lovit un copac aflat în afara părții carosabile. În autoturism se aflau două persoane încarcerate. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acționat pentru descarcerarea celor două victime. Din păcate cele două persoane prezentau leziuni incomplete cu viața”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar privind infracţiunea de ucidere din culpă.











