ISSN 2457 - 3973

„Generalul” Moise, mesaj pentru primarul Carabelea: „Mai întâi construiţi şi apoi vorbiţi de locurile din creşe!”

Inspectorul şcolar general al ISJ Neamţ, Florentina Luca-Moise, a reacţionat la declaraţiile primarului Carabelea pe tema locurilor din creşele din Piatra-Neamţ.
„Generalul” Moise i-a cerut primarului ca, înainte să discute pe această temă, să construiască în oraş creşe.
„Primarul din Piatra-Neamț organizează întâlnirile neputinței, iar eu, ca inspector general școlar, nu am timp de campanii electorale și nici nu îmi permit să pun pe drumuri părinții pentru a le arăta că dintr-un spațiu (ceva mai) mare fac două mai mici! Spre știința domnului primar, numărul locurilor în creșe nu se aprobă peste numărul celor permise de lege. Totuși, voi solicita suplimentarea numărului de locuri, urmând ca Primăria Piatra-Neamț să asigure spațiul necesar acestor grupe. Și atunci revenim la problema de bază, pe care o spun de când am preluat funcția de inspector general: domnul primar NU A CONSTRUIT nimic! Cei care mă cunosc știu că sunt un om serios. Nu pot împărtăși lamentările actualului primar. În schimb, vă promit că voi participa cu plăcere la orice inaugurare de școli și grădinițe NOI în orașul nostru!”, a declarat inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise.
Materialul pe tema creşelor transmis de Primăria Piatra-Neamţ şi care a generat reacţia ISJ Neamţ poate fi recitit aici

Articolul anterior

Percheziţii domiciliare şi la sediul Primăriei Dobreni

Articolul următor

„Concertino Accordion Band” şi magia acordeoanelor în ploaia de vară a Vacanţelor Muzicale la Piatra-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *