ISSN 2457 - 3973

George Lazăr, președinte PNL Neamț: ”PNL adoptă măsuri concrete în contextul creșterii prețurilor la energie”

Guvernul PNL a identificat o  serie de soluții pentru sprijinirea românilor la plata facturilor din această iarnă, pe fondul creșterii prețurilor la gaze și energie electrică, la nivel european. De aceste măsuri concrete vor beneficia circa 6 milioane de familii, adică mai bine de 15 milioane de români.

Legea consumatorului vulnerabil prevede acordarea unui ajutor pentru perioada noiembrie – martie. Valoarea acestuia se va scădea direct din factura furnizorului de gaze naturale, respectiv energie electrică, sau din cuantumul datorat pentru energia termică din sistemul centralizat.  De acest ajutor vor beneficia familiile cu un venit mediu lunar de până la 1.386 lei/persoană sau persoanele singure cu un venit mediu net lunar de până la 2.053 lei. Valoarea ajutorului este cuprinsă între 10% și 100% din factură, în funcție de veniturile realizate de solicitanți. În mod excepțional, în acest an, solicitările pentru ajutoarele de încălzire se vor depune la sediile primăriilor până la data de 20 noiembrie.

Adoptarea Legea consumatorului vulnerabil a constituit o prioritate a Partidului Național Liberal, după ce demersurile pentru adoptarea acesteia au fost stagnate, nejustificat, în timpul guvernării PSD.

Concomitent cu această măsură de sprijin, Guvernul PNL a decis și acordarea unui supliment, cumulat, pentru toate tipurile de surse de energie folosite într-o locuință. Din aceeași categorie de sprijin fac parte și deciziile PNL de plafonare a prețurilor la gaze și energie electrică, reducerea TVA la 5% pentru IMM-uri, dar și posibilitatea amânării plății facturilor, la cerere.

 

George Lazăr,

Președinte PNL Neamț

Articolul anterior

Ionel Arsene (preşedinte CJ Neamţ): Podul de la Luţca va fi redat circulaţiei săptămâna viitoare.

Articolul următor

Cartierul Precista a rămas sâmbătă seara în beznă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *