ISSN 2457 - 3973

Grav accident de circulație pe E85 în județul Neamț sub ”nasul” radarului

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit, vineri, la un accident rutier produs în localitatea Traian, soldat cu rănirea a trei persoane.
Se pare că unuia dintre șoferi i s-ar fi făcut rău și astfel mașina a intrat pe contrasens.
”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 66 de ani, din Bacău, se deplasa cu un autoturism pe DN 2 – E 85, în localitatea Traian, având direcția de mers către Roman, pe fondul unor cauze medicale ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare intrând în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, din Săbăoani, care se deplasa regulamentar, din sens opus.
În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unei femei, de 40 de ani, din Săbăoani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani. Cele trei persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul Dimitrie Mocanu.
Potrivit sursei citate, ambele autoturisme se deplasau în limitele legale întrucât pe respectivul sector de drum acționau polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Roman, cu aparatul radar.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul anterior

Descinderi la o chinezoaică din Roznov care vindea produse contrafăcute

Articolul următor

Stejarii din Hindău au ridicat sala în picioare de Ziua Națională a României

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *