Spălarea hainelor cu detergenții potriviți este cea mai bună modalitate de a le feri de mirosurile urâte. În cele mai multe cazuri, utilizarea unor astfel de produse funcționează. Uneori, însă, izul neplăcut din dulapul tău îți poate afecta articolele vestimentare.
Iată ce poți folosi pentru ca șifonierul și hainele să miroasă uimitor de bine:
Șervețele parfumate
Aceste șervețele special create pentru haine se pun între piesele vestimentare sau în buzunarele lor și pot absorbi mirosurile urâte, dându-le rufelor o aromă proaspătă.
Uleiuri esențiale
Sunt obținute din plante sau alte surse și au un miros special, care îți pot însufleți starea de spirit și parfuma hainele. În ultimul ciclu de clătire, poți adăuga câteva picături din uleiul preferat sau poți îmbiba bile de bumbac sau prosoape de hârtie în acesta și să le așezi într-un colț al dressingului.
Unele uleiuri esențiale au, de asemenea, proprietăți care țin la distanță moliile. Dacă alegi această variantă, nu uita să reîmprospătezi bilele de bumbac la fiecare patru săptămâni, pentru a păstra mirosul minunat al garderobei.
Baruri de săpun
Specialiștii recomandă utilizarea unor săpunuri puternic aromate pentru a ține departe mirosurile neplăcute. Poți înfășura bucăți de săpun în țesături și să le așezi în dulapuri, sertare și chiar în valiza cu haine. Asigură-te că alegi un material subțire, care permite trecerea parfumului.
Praf de copt
Este adesea folosit pentru îndepărtarea petelor, dar este și un excelent absorbant al parfumului. Adăugă 2-3 linguri într-un recipient și așază-l în șifonier. Praful de copt absoarbe și umezeala, eliberând hainele de mirosul asemănător mucegaiului.
Umerașe
Umerașele din sârmă pot strica hainele în timp. Cele mai potrivite sunt cele din cedru, care absorb umezeala și oferă articolelor vestimentare un miros plăcut. Ele împiedică și apariția moliilor.
Oțet
Este un odorizant natural. Poți adăuga o linguriță de oțet alb distilat în balsamul de haine pentru a elimina mirosurile urâte care predomină chiar și după spălare. De asemenea, acesta se poate pune și într-o sticlă cu pulverizator, care se folosește pe hainele întoarse pe dos sau se aplică direct pe rafturile dulapurilor sau în sertare. Amestecul trebuie să fie jumătate apă, jumătate oțet.
Uneori, hainele pot mirosi urât chiar după spălarea cu un detergent de calitate amestecat cu oțet, ceea ce înseamnă că vinovații nu sunt cei din urmă. Deci, dacă aroma neplăcută continuă să persiste, lăsând un miros puternic asupra hainelor, indicat este să te orientezi către un nou spațiu de depozitare, de exemplu un dressing bine compartimentat, care îți oferă suficient loc, astfel încât țesăturile să poată respira și să își păstreze parfumul căpătat în urma curățării acestora.
Cărbune
Cărbunele activ este cel mai eficient absorbant de miros și purificator de aer, care și filtrează sporii mucegaiului. Adaugă o bucată într-o pungă sau într-un recipient respirabil și păstrează-l în dulap. Din când în când, așază produsul în lumina soarelui, pentru a elimina mirosurile captate. Îl poți utiliza timp de aproximativ doi ani.
Fiindcă dulapurile sunt locuri în care umeazeala și aromele neplăcute se acumulează, pe lângă trucurile de mai sus, curățarea și aerisirea regulată sunt esențiale.
Sursa foto: Shutterstock