ISSN 2457 - 3973

Iar ne-a(m) făcut de ”cacao”! Presa centrală, cu degetul spre județul Neamț după grobianismele lui Arsene!

Ultima oară când județul Neamț devenea subiect pentru presa centrală era la celebra și istorica numire a lui Dănuț Andrușcă în funcția de ministru al Economiei. Totul se datora președintelui PSD Neamț, Ionel Arsene, cu girul căruia Andrușcă ducea faima județului Neamț în toată țara.

Acum, mulțumită tot lui Ionel Arsene, județul Neamț ține iar capul de afiș al presei centrale.

Ieșirea aproape nevrotică a președintelui PSD Neamț, cu epitete, invective și trimiteri cu tentă perversă către fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, nu a rămas fără ecouri.

Presa centrală a relatat pe larg faptul că cel care reprezintă județul Neamț ca președinte al CJ, dar și ca lider al PSD, a avut un comportament incalificabil.

Adevărul a scris un material intitulat ”Fără cuvinte. Cum îi răspunde Arsene Anei Birchall: Acestei javre securiste pot doar să-i recomand cu drag o carte care o reprezintă: „Suge-o, Ramona!”

Un alt material pe această temă a fost scris de g4media.ro  la acest link cu titlul ”Derapaje în lanț ale baronului PSD Ionel Arsene la adresa adversarilor politici și ziariștilor: Curcă securistă și urâtă cu spume/Lepre galbene/Publicații securistice”

Și pe site-ul Epoch Times apare un material aici intitulat ”Ana Birchall: Cei pe care îi doare “în spate” de România, precum Arsene, merită să ajungă în lada de gunoi a istoriei”. 

Pe site-ul Digi 24 a fost publicat un articol aici cu titlul ”Baronul PSD, Ionel Arsene, jigniri pe Facebook la adresa Anei Birchall: „O curcă securistă și urâtă cu spume scrie despre mine”

Și jurnalistul Mircea Marian a avut o reacție față de limbajul președintelui PSD Neamț:

 

Iar lista continuă cu CanCan.ro, Aktual24.ro sau Podul.ro.

Despre ce s-a întâmplat și ce a generat toate aceste reacții puteți reciti aici și aici

Iar cei care vor pe scurt, pot citi pasajul de mai jos din postarea lui Ionel Arsene care o vizează pe Ana Birchall:

 

Articolul anterior

Lucrări publice de sezon pentru modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere din Piatra-Neamț

Articolul următor

Ciolacu se dezice de Arsene: ”Nu pot fi solidar cu acest limbaj!” Șeful PSD cere autorităților anchetă penală la CJ Neamț!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *