ISSN 2457 - 3973

Iată tripleta propusă pentru conducerea CJ Neamț! Avem numele celor 2 viceprimari de Piatra Neamț! (surse)

Negocierile pentru stabilirea majorităților în Consiliul Județean Neamț și Consiliul Local Piatra Neamț par să fie încheiate! Surse demne de încredere susțin că alături de alianța tradițională PSD-ALDE va veni și PMP, atât la județ cât și la municipiu. Această variantă nu a fost confirmată, încă, de liderul PMP Neamț, dar nici de președinții PSD și ALDE.

Se pare că a fost stabilit și algoritmul după care vor fi împărțite funcțiile de președinte și vicepreședinte ale Consiliului Județean și de viceprimari la Piatra Neamț.

Astfel, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț va fi susținut de majoritatea PSD-ALDE-PMP (21 voturi) chiar președintele PSD Neamț, deputatul Ionel Arsene. Cele două funcții de vicepreședinte vor fi atribuite aliaților. Din partea ALDE va candida co-președintele filialei, Ion Asfaftei. De la PMP ar urma să candideze pentru funcția de vicepreședinte liderul filialei, Laurențiu Amedeo Dulamă. Acesta va renunța la mandatul de consilier local și de manager al Parking, urmând ca ultima funcție să fie ocupată de cineva din zona PMP.

Asta înseamnă o largă majoritate și la Consiliul Local, între PSD-ALDE-PMP, care ar aduce 14 voturi din cele 23.

Așadar, la Primăria Piatra Neamț cei doi viceprimari vor fi desemnați din partea PSD și PMP. De la PMP va fi desemnat pentru funcția de viceprimar Bogdan Gavrilescu. Surpriza vine de la PSD care îl va nominaliza pentru funcția de viceprimar pe deputatul Liviu Harbuz.

Situația de la Primăria Piatra Neamț devine astfel interesantă și rămâne de văzut care vor fi atribuțiile viceprimarilor, acestea urmând să fie desemnate de primar! Ne aducem aminte însă episodul din anul 2014 atunci când viceprimarul PSD Aurelia Simionică a stat câteva luni fără să primească atribuții din partea primarului Gheorghe Ștefan, dar și cu birou undeva la mansarda primăriei, ca urmare a disensiunilor politice între cei doi.

Ședința pentru alegerea viceprimarilor de Piatra Neamț va avea loc vineri, 24 iunie, de la ora 10.00 iar cea de la Consiliul Județean are loc în aceeași zi, de la ora 14.00.

Se pare că după această zi, PNL Neamț se pregătește de o binemeritată și sănătoasă opoziție care ar putea să le aducă puncte electorale pentru alegerile parlamentare din această toamnă!

Articolul anterior

Adelina Timofte – fetița cu părul bălai și voce de înger! Povestea tristă din spatele melodiei ”Copil și … înger”!

Articolul următor

Iar se opreşte apa la Roznov, D-va Roşie şi Săvineşti

5 Commentarii

  • Laurentiu Dulama cred ca este cel mai indicat.

  • Un bun intreprinzator un gospodar desavirsit. Omul care ar putea aduce judetul Neamt pe primele locuri din Romania. Judet fara someri.

  • Nu mai au scuza ;au majoritatea deci,in 4ani judetul va inflori.

  • Nu cred ca se va repeta situatia din cazul doamnei Simionica deoarece al doilea Stefan nu exista .

  • “Partidul Mişcarea Populară are drept scop… bla bla, respectând valorile Partidului Popular European şi principiile fundamentale ale politicii moderne de centru-dreapta”.
    Nu facem aliante cu niciun partid, suntem aici pentru a maximiza rezultatele PSD, care a beneficiat de 79% din primarii migratori in baza OUG 55/2014, care a beneficiat de legea care presupunea alegerea primarilor intr-un singur tur.
    Ca si PRM in 1992 si 2000, ca si PPDD in 2012, suntem aici sa ne vindem alesii la bucata”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *