Întrerupere temporară furnizare apă pe strada Oprişeni din comuna Gârcina
*POLIȚIA ROMÂNĂ*
*Având în vedere unele informații eronate, vehiculate în spațiul public, cu privire la evenimentul din județul Neamț, pentru corecta informare a opiniei publice, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române face următoarele precizări*:
În urma verificărilor efectuate, cu privire la acest eveniment, au fost identificate *4 apeluri de urgență.*
*Primul apel* a fost efectuat, la data de 17.08.2021, la *ora 01:01:07,* de către o persoană de sex feminin, *care anunța că a ucis un bărbat, care a încercat să o violeze.*
Apelul a fost transferat către IPJ Neamț, *la ora 01:03:24,* iar, de îndată, s-au demarat activități specifice, din competență, în colaborare cu alte structuri.
*Precizăm că apelurile ulterioare au fost efectuate de către tatăl persoanei implicate în eveniment*, prin care acesta informa că a fost apelat de fiica sa, care i-a transmis că a ucis un om.
În acest context, *informațiile vehiculate în spațiul public, conform cărora minora ar fi efectuat și alte apeluri la 112, înainte de evenimentul la care se face referire, sunt false, de natură a induce în eroare opinia publică.*
De asemenea, precizăm că toate datele și informațiile au fost transmise unității de parchet care instrumentează dosarul penal privind evenimentul, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.
Cu privire la celelalte aspecte, *vehiculate în mod eronat în spațiul public,* precizăm că minora *a plecat de acasă, la data de 11 august 2021.*
*I.P.J. Neamț a fost sesizat de către familie, cu privire la dispariție, la data de 13 august 2021.*
*La aproximativ două ore de la sesizarea dispariției, polițiștii au găsit-o pe minoră și au încredințat-o familiei*, context în care au fost întocmite documente legale în acest sens.
Ulterior momentului încredințării minorei de către polițiști, familiei acesteia, *nu au mai existat alte sesizări cu privire la dispariția minorei.*