Învăţătoarea de la Şcoala ”Carmen Silva” din comuna Horia, înregistratată în timp ce ameninţa cu moartea un elev de clasa întâi, va fi cercetată disciplinar de conducerea şcolii.
Inspectorul școlar general Viorel Stan a declarat că învăţătoarea este angajată şcolii şi oar conducerea unităţii poate lua măsuri împotriva ei. Inspectoratul Şcolar poate interveni doar dacă se va hotărî o sancţiune şi învăţătoarea o va contesta la ISJ.
”Suntem în autosesizare dar aşteptăm să depună părinţii plângere la conducerea şcolii. Am fost astăzi împreună cu 3 inspectorii, am vorbit cu membrii Consiliului de Administraţie de la Şcoala ”Carmen Silva”, din care fac parte 2 părinţi, 2 reprezentanţi ai Primăriei şi 3 profesori. Le-am explicat cadrul legal pentru că ei se aşteptau să vină de la ISJ şi să o dea afară pe doamna învăţătoare. Dar Consiliul de Administraţie va nominaliza membrii Comisiei de etică şi aceştia vor face cercetări în urma cărora se va ajunge la nişte concluzii ce vor fi înainte conducerii şcolii care va lua sau nu măsuri împotriva învăţătoarei. ISJ oferă doar consultanţă juridică şi monitorizează activitatea managerială a directorului”, a declarat inspectorul şcolar general Viorel Stan.
Acesta a adăugat că învăţătoarea nu a recunoscut, în discuţiile cu reprezentanţii ISJ Neamţ, că ar fi ameninţat copilul.
”Am ascultat şi eu odată acea înregistrare şi m-am îngrozit”, a spus inspectorul şcolar general al judeţului.
Învăţătoarea Ana Verde, de la clasa întâi a Şcolii ”Carmen Silva” din comuna Horia a fost înregistrată de mai multe ori cu un reportofon, pus de un părinte în haina copilului său, în timp ce ameninţă, jingneşte şi chiar înjură copiii. Între expresiile folosite de aceasta sunt ”dacă aş face ce vreau eu, ori te-aş omorî pe tine, ori n-aş mai veni în clasa asta”, ”eşti prost cu p mare”, ”te ia mama naibii” sau ”duceţi-vă dracului”.
Învățătoare din Neamț acuzată că înjură și amenință elevii, la mâna Comisiei de Etică a școlii!