ISSN 2457 - 3973

Ioan Chelaru, despre raportul MCV: Profesionist, cu greutate spre Parlament!

Vicepreședintele Senatului, Ioan Chelaru (PSD), a declarat, pentru AGERPRES, că raportul MCV prezentat miercuri de Comisia Europeană este serios și profesionist, încercând să surprindă atât elemente pozitive cât și negative, chiar dacă unele pasaje nu sunt “foarte actuale”.

Ioan Chelaru a subliniat că Parlamentul are un rol foarte important în ceea ce privește criticile aduse de Comisia Europeană, în special cu privire la ridicarea imunității parlamentarilor la solicitările venite din partea Justiției.

“Parlamentul are un rol foarte important în acest an hotărâtor și sperăm că va găsi criterii cât mai obiective, așa cum se cere în raport, cand este vorba de un parlamentar cercetat sau verificat de justiție. Urmează să vedem o atitudine față de critica din codul de conduită al parlamentarului, care privește exprimarea în media a politicienilor, ceea ce Comisia numește lipsă de respect. Dar împrejurarea că există puncte de vedere ale unor cetățeni, chiar dacă aceștia sunt parlamentari, nu știrbește imaginea justiției, ci denotă existența unor idei”, a afirmat senatorul Ioan Chelaru.

Vicepreședintele Senatului a adăugat că, în ceea ce privește modificarea codurilor civil și penal, Parlamentul ‘trebuie să reacționeze rapid’.

“Codurile au fost elaborate într-o perioadă foarte scurtă și trecute prin Parlament prin angajarea răspunderii. Împrejurarea a fost că nu au existat dezbateri ample pe fiecare articol și acum vedem cum Curtea Constituțională declară aproape săptămânal texte neconstituționale. Parlamentul trebuie, prin comisiile de specialitate în primul rând, să reacționeze mult mai rapid și textele neconstituționale să fie înlocuite sau scoase de tot. Cele patru coduri trebuie aplicate într-o politică coerentă”, a adăugat vicepreședintele Senatului.

Ioan Chelaru a concluzionat că progresele României sunt evidente în raportul MCV.

“Poate nu au fost remarcate toate progresele. Aspectele negative urmează a fi ameliorate, dacă nu chiar îndeplinite în totalitate în 2016. Sperăm ca în 2017 să nu mai fie nevoie de un raport sau să nu mai aibă conotații negative”, a mai spus vicepreședintele Senatului.

Comisia Europeană a publicat miercuri cel mai recent raport privind măsurile întreprinse de România în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și combaterea corupției, în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).

“În cursul anului trecut, România și românii au dovedit că au voința de a lupta împotriva corupției și de a apăra independența sistemului judiciar. Demonstrațiile în masă împotriva corupției au evidențiat cât de importante sunt aceste probleme pentru cetățenii români. De-a lungul anului trecut, am constatat că sistemul judiciar și parchetul anticorupție au dat dovadă de profesionalism și de angajament, obținând rezultate bune în urmărirea penală a cazurilor de corupție; de asemenea, reformele au fost asumate la nivel intern. Este încurajator să văd că România a continuat să realizeze reforme și că această tendință pozitivă a continuat în 2015. În 2016, aceste eforturi trebuie intensificate și axate pe prevenirea corupției și pe asigurarea condițiilor necesare pentru ca judecătorii să își poată îndeplini în continuare atribuțiile în mod corespunzător”, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, citat într-un comunicat al executivului comunitar.

În ansamblu, sistemul judiciar român a continuat să dea dovadă de profesionalism, demonstrându-și inclusiv capacitatea de adaptare la schimbările importante aduse Codului de procedură civilă și Codului de procedură penală, să depună eforturi în vederea unificării jurisprudenței și să fie pregătit să apere independența sistemului judiciar. Acțiunile întreprinse de principalele instituții judiciare și de autoritățile cu responsabilități în materie de integritate în vederea combaterii corupției la nivel înalt au oferit în continuare rezultate impresionante. Menținerea acestei tendințe este un semn că România realizează progrese durabile în direcția îndeplinirii obiectivelor MCV, apreciază executivul comunitar.

În același timp, mai multe recomandări din raportul privind MCV pe 2015 sunt în continuare valabile, ceea ce înseamnă că reforma nu se bucură de consensul general necesar pentru ca progresele înregistrate să devină durabile. Independența sistemului judiciar și respectarea hotărârilor judecătorești continuă să fie atacate. Parlamentul pune sub semnul întrebării reforma codurilor penale, iar deciziile acestei instituții de a le permite sau nu organelor de urmărire penală specializate în combaterea corupției să îi trateze pe parlamentari ca pe orice alți cetățeni nu se bazează nici în prezent pe criterii obiective. S-au adus îmbunătățiri în ceea ce privește măsurile de combatere a corupției generalizate, însă nu la scara necesară pentru soluționarea unei probleme sistemice, anvergura măsurilor și voința politică aferentă fiind insuficiente, se menționează în raport.

Pentru societatea românească, reforma sistemului judiciar și combaterea corupției rămân aspecte importante care pot duce la demonstrații publice de amploare. Consolidarea procesului de reformă trebuie sprijinită în continuare, pentru ca progresele realizate să devină ireversibile. Comisia Europeană salută angajamentul politic asumat de către guvern de a continua reformele și de a combate corupția.

Anul 2016 va constitui un test în multe privințe, consideră Comisia. Măsura în care aspectele legate de integritate vor predomina în ceea ce privește numirile în posturi înalte din cadrul sistemului judiciar și controlul la care vor fi supuși candidații la viitoarele alegeri vor constitui indicii-cheie ale terenului câștigat de procesul de reforme. Menținerea tendinței favorabile reformelor și obținerea unor rezultate pozitive vor oferi, în egală măsură, indicii de durabilitate.

Comisia Europeană consideră că procesul de monitorizare în cadrul MCV, oportunitățile oferite de fondurile UE și implicarea constructivă atât a Comisiei însăși, cât și a multor altor state membre continuă să ofere un sprijin prețios pentru consolidarea reformelor în România. Executivul comunitar menționează că așteaptă cu interes să continue colaborarea strânsă cu România pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor MCV și a se asigura că autoritățile române dau curs recomandărilor incluse în raportul adoptat miercuri. Potrivit comunicatului CE, după toate probabilitățile următorul raport MCV va fi prezentat în termen de aproximativ un an.

Articolul anterior

Pensiunea “Casa Ardeleanului” din Vaduri a fost distrusă de un incendiu!

Articolul următor

Ion Rotaru se înscrie în PSD! Candidează la Primăria Piatra Neamţ?

Un comentariu

  • in fiecare an aceeasi gargara si circul continua.din nou motive sa nu fim asezati la marea masa europeana si sa ne multumim cu firimiturile de pe jos.chelaru doreste sa dea greutate raportului incercand imbalsamarea cititorilor cu priceperea lui de jurist doctor si mare avocat.nimeni nu doreste sa ne spuna adevarul privind viitorul romaniei si ne aburesc cu marile criterii obiective ca se poate mai mult la justitie si ca parlamentul mai are de muncit.niciodata nu vom avea o justitie independenta si un parlament serios.pe cale de consecinta niciodata nu vom fi o tara de prima mana europeana ci o anexa a europei.prea mult si prea multi ne-au pacalit si continua sa ne pacaleasca.de aceea nu mai cred in povestile europene.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *