ISSN 2457 - 3973

Istoria lumii s-a schimbat acum 74 ani de la Piatra-Neamț! ”Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!”

Istoria întregii omeniri s-a schimbat, radical, de la Piatra-Neamț! Se întâmpla în urmă cu 74 de ani, în gara veche din Piatra-Neamț. În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, generalul Ion Antonescu avea să rostească, la ora 02.00, ordinul rămas în istorie: ”Ostați, vă ordon: Treceți Prutul!”

De numele lui Antonescu sunt legate controverse până în ziua de astăzi.

”Văd că unii se întreabă și astăzi dacă Ion Antonescu, generalul, a fost un eliberator sau un cotropitor”, spune pietrean Sergiu Găbureac, bibliotecar, profesor și colecționar.

Tot Sergiu Găbureac ne oferă răspunsul făcând apel la istorie: 

S-a întâmplat în 22 iunie 1941. La ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primeşte de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin: „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul !” antonescu1
Spre miezul nopţii de 21 spre 22 iunie 1941, ofiţerii din suita generalului Ion Antonescu au fost convocaţi în trenul de comandament Patria, care sosise în Piatra-Neamţ în cursul serii. La ora 1 dimineaţa se produce o intensă circulaţie de maşini şi motociclete. Sosea, împreună cu suita, generalul Eugen von Schöbert, comandantul Armatei 11 germane, spre a se prezenta generalului Ion Antonescu.
La orele 2, în vagonul-restaurant al trenului de comandament, Conducătorul statului român, ridicând o cupă de şampanie, a rostit în faţa celor prezenţi – generali şi ofiţeri superiori români şi germani – o scurtă alocuţiune, prin care anunţa că „astăzi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele armatei. Peste puţin, în faptul acestei zile, armata va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul Ţării aşa cum a fost lăsat de la Basarabi. Vom şti să fim vrednici de această cinste.”
La orele 3, pe cerul Moldovei s-a făcut auzit zgomotul metalic al avioanelor, care survolau Prutul pentru a executa misiuni de luptă în spaţiul Basarabiei. După un sfert de oră, bubuitul asurzitor al artileriei germane şi române anunţa începerea ostilităţilor pe ceea ce va deveni cel mai sângeros teatru de operaţii din istorie. antonescu3

Din cei 1.139.594 cetăţeni înscrişi în planurile de mobilizare ale armatei române la 22 iunie 1941 (39.476 ofiţeri, 57.002 subofiţeri şi 1.043.116 trupă), 325.685 de militari au încadrat marile unităţi, unităţi şi formaţiuni din Grupul de armate „general Antonescu”.
Sovieticii dispuneau în faţa unităţilor române şi germane de două armate, 18 şi 9, precum şi de forţe din Armata independentă de litoral.
România a intrat în război alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice fără a încheia vreo alianţă militară, pe baza apartenenţei la Pactul Tripartit semnat în noiembrie 1940 şi a deciziei Conducătorului statului român. Reich-ul şi-a asumat conceperea şi conducerea operaţiilor.
Primele acţiuni ofensive ale armatei române au fost purtate pentru eliberarea părţii de nord a Bucovinei şi ţinutului Herţa de trupele Armatei a 3-a Române, care aveau în faţă unităţi aparţinând Armatei 18 Sovietice.
După ajungerea la Nistru, Armata a 3-a a forţat apărarea inamicului, căutând să străpungă linia fortificată „Stalin”. Declanşând operaţiunile de forţare în dimineaţa zilei de 17 iulie 1941, unităţile au realizat capete de pod în zona de acţiune a Corpului de Munte şi a Corpului de Cavalerie, pe care în zilele următoare, până la 20 iulie, le-au consolidat. Din aceste capete de pod, la 21 iulie Armata 3 Română va declanşa asaltul pe Bug.
Ofensiva principală pe frontul românesc a fost purtată de Armata 11 Germană şi de unităţile româneşti aflate în subordinea acesteia. Misiunea era de a forţa Prutul şi a dezvolta ulterior acţiunile pe direcţia generală Iaşi-Moghilev, pentru a ajunge în scurt timp pe Nistru şi a realiza capete de pod la est de fluviu.

 

Cum s-a ajuns la această decizie?

 

România a intrat de facto în cel de-al Doilea Război Mondial o dată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 şi 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, prima parte a unei drame în trei acte, jucată în vara aceluiaşi an, potrivit historia. Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialităţi de la Bucureşti că graniţele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situaţie umilitoare, cu consecinţe în timp poate mai tragice decât orice înfrângere militară.

După  preluarea puterii în septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a declarat fără echivoc:„Noi ne-am aşezat pe Axa Roma-Berlin. Mergem sută în sută şi cu cea mai mare cinste în această direcţie. Am pornit aşa, nu ne mai uităm la dreapta sau la stânga”. Nu şi-a ascuns intenţiile de a lupta chiar şi cu arma în mână pentru eliberarea acestor teritorii în cazul unui conflict (previzibil) dintre Germania şi Uniunea Sovietică.

Așadar, istoricii consideră că angajarea României în război, la 22 iunie 1941, a vizat refacerea integrităţii teritoriale pe frontiera de est, iar motivele participării româneşti la război nu au coincis de fel cu cele germane.gara piatra neamt

 

Execuția lui Antonescu

 

După arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat inițial comuniștilor, apoi de către aceștia rușilor. A fost deținut timp de aproape doi ani în URSS, după care a fost readus în țară pentru a fi judecat. Condamnat la moarte la 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului din București, a fost executat prin împușcare la Jilava la 1 iunie 1946, alături de foștii săi colaboratori, criminalii de război Mihai, fost ministru de externe și vicepreședinte al consiliului de miniștri, generalul de jandarmi degradat Constantin Z. Vasiliu, fost comandant al Jandarmeriei și subsecretar de stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944) și Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei.

Tribunalul a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte, dintre care 3 condamnați au fost grațiați cu comutarea pedepsei în închisoare pe viață și 6 condamnați ”in absentia”, care nu și-au mai executat pedeapsa.

Conform cu raportul oficialîntrebat despre ultima sa dorință „Ion Antonescu a cerut să fie executat de militari și nu de gardienii închisorii”, dar a fost refuzat. Înainte de execuție, Ion Antonescu a exclamat: “Iar ție, popor ingrat, nu-ți va rămâne nici măcar cenușa mea”. “[…] După care s-a dat comanda pentru execuție. Armele au fost încărcate și atunci când s-a tras, Mareșalul a salutat ridicându-și pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Ion Antonescu s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot și a spus: „Nu m-ați împușcat, domnilor, foc!”, la care gardianul șef s-a dus la el cu pistolul în mână și l-a împușcat în cap. Doctorul i-a examinat și a spus că Antonescu și Vasiliu erau încă în viață. Gardianul șef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă. A luat o pușcă de la unul dintre gardieni și a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia pușca s-a blocat și ea. A schimbat pușca cu alta și a mai tras alte trei focuri în diferite părți ale corpului lui Vasiliu după care s-a dus la I. Antonescu și i-a tras trei focuri în piept. Doctorul i-a examinat din nou și a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viața. Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu. Creierii lui Vasiliu au fost împrăștiați, dar el mai mișca și mai spunea ceva ce nu putea fi înțeles. Gardianul s-a dus din nou și i-a mai tras două focuri in cap după care doctorul l-a declarat și pe Vasiliu mort.

 

Reabilitarea lui Antonescu respinsă definitiv în 2008

 

În 2008, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul declarat de Parchetul General împotriva deciziei Curţii de Apel Bucu­reşti prin care au fost rea­bilitaţi parţial mareşalul Ion Antonescu şi fostul guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu. Decizia instanţei supreme echivalează practic cu respingerea, ca nefon­dată, a cererii de revizuire a sen­tinţei, formulată de fiul lui Gheorghe Alexianu, prin care au fost condamnaţi mareşalul Antonescu şi ceilalţi membri ai Cabinetului său.

Decizia Înaltei Curţi este definitivă. Iniţial, Curtea de Apel Bucureşti a decis achitarea mareşalului Ion Antonescu şi a altor 19 membri ai Guvernului român din 1940, pentru unele crime de război imputate ca urmare a colaborării militare dintre România şi Germania în agresiunea “contra popoarelor din Rusia Sovietică”. Parchetul General nu a fost de acord cu reabilitarea şi a formulat recurs. Primul dintre motivele invocate de anchetatori vizează faptul că demnitarii Guvernului Antonescu nu ar fi cunoscut la momentul comiterii infracţiunii starea de necesitate de care se vorbeşte în sentinţa Curţii de Apel. „Persoanele pen­tru care a fost admisă cererea de revizuire ar fi trebuit să cunoască la momentul săvârşirii infrac­ţiunilor conţinutul actului se­cret din care rezulta existenţa peri­colului şi iminenţa sa, pen­tru a acţiona în scopul înlă­turării acestuia”, susţine Minis­terul Public.

Practic, din acel moment, Piața Ion Antonescu din Piatra Neamț (din fața Gării CFR) și bulevardul Ion Antonescu (de la gară spre Palatul Telefoanelor) și-au schimbat denumirea, prin hotărârea Consiliului Local Piatra-Neamț, determinată de decizia instanței de judecată.

Articolul anterior

Accident cu 2 minori beți și un microbuz furat

Articolul următor

Autorul crimei duble de la Girov riscă închisoare pe viață!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *