ISSN 2457 - 3973

Lansare cu cântec a candidaților M10 Neamț la alegerile locale

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, în prezent europarlamentar, a fost prezentă, miercuri, la Piatra Neamț, pentru a participa la lansarea candidaților M10 pentru alegerile locale.

A fost o lansare cu cântec atât la propriu cât și la figurat. La propriu pentru că fundalul muzical dinaintea evenimentului a fost asigurat de imnul compus pentru Ana Monda, candidatul M10 pentru funcția de primar al municipiului Piatra Neamț. La figurat pentru că afirmațiile făcute de Monica Macovei în ceea ce îl privește pe Călin Popescu Tăriceanu vor stârni o furtună. Tăriceanu a fost acuzat că în mandatul său de premier a făcut presiuni asupra Monicăi Macovei, ministru de Jutiție la acea vreme, să realizeze ”o legătură între el și DNA” pentru a afla ce anchete urmează și ce mandate de interceptări se solicită. Monica Macovei a declarat că a refuzat să facă acest lucru și ca urmare au urmat momente grele. Unul dintre ele, povestit tot la Piatra Neamț, face referire la o ședință de guvern din care Monica Macovei a fost dată afară, jumătate de oră, ca să se râzgândească în privința refuzului de a semna o ordonanță care excepta Guvernul de la achiziții publice prin licitație și deshidea calea directă a contractelor guvernamentale.

Una peste alta, lansarea candidaților M10 Neamț s-a remarcat în primul rând prin emoția transmisă de cei care au luat cuvântul și prin discursul simplu dar la obiect al acestora.

Chiar și Ana Monda a vorbit puțin dar exact despre ce își dorește să facă din funcția de primar în timp ce președintele M10 Neamț, Adrian Niță a lansat un mesaj de încurajare și de participare al vot a tuturor celor care s-au săturat de cei doi coloși politici, PSD și PNL.

Lansarea candidaților M10 Neamț s-a mai remarcat și prin testimonialele (mesaje electorale) prezentate și care au avut-o ca și cap de afiș pe Draga Olteanu Matei, cea care a spus răspicat că ea o votează pe Ana Monda.lansare m10

Articolul anterior

Conducerea ApaServ se joacă cu nervii pietrenilor! Pe banii pietrenilor! Nu se mai oprește apa vineri, ci marți!

Articolul următor

Dragoș Chitic a explicat ce înseamnă proiectul Piatra Neamț 2020

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *