17 iunie 2025

ISSN 2457 - 3973

Lucrările de pe DN15D Piatra-Neamț – Girov, executate pe un contract încheiat de Guvernarea PSD

Prefectul George Lazăr a elucidat, luni, misterul lucrărilor de pe drumul național DN15 Piatra-Neamț – Girov, și anume cine a încheiat contractul de execuție. Asta după ce președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, a sărit ca ars că liberalii ar efectua lucrări inutile pe acest sector de drum, deși ar putea să aloce banii pentru reabilitarea podului din Girov.

Prefectul George Lazăr a prezentat documente pe baza cărora a demonstrat fără echivoc că lucrările de pe tronsonul de drum național din Piatra-Neamț și Girov se execută pe baza unui contract cadru încheiat tocmai de PSD.

Mai exact, Guvernul Dăncilă a încheiat pe 30 august 2018 un contract cadru cu o valoare maximă de 16,2 milioane lei fără TVA pentru lucrări de întreținere pe DN.

Deci PSD dă contractele și stabilește sumele de bani, și tot PSD sare că se fură! Păi cum vine asta, domnule Arsene?

”Au apărut informații lansate de un domn (Ionel Arsene – n.r.) care aparține trecutului, cu privire la faptul că Guvernul României, CNAIR, Direcția Regională Drumuri și Poduri, fură pe DN 15D. Această informație lansată de președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, este fake news și aduce atingere Ministerului Transporturilor. Contractul este încheiat în perioada Guvernului Dăncilă, când ministrul Transporturilor era prietenul domnului Arsene, respectiv domnul deputat Răzvan Cuc. Contractul este multianual cu o valoare valoare maximă de 16,2 milioane lei fără TVA, cu o durată de 48 luni, adică până în 2022. Vorbim de un contract încheiat de prietenii și guvernul domnului Arsene. Am făcut această precizare pentru a corecta informațiile de tip fake news aruncate în spațiu public de un personaj iresponsabil”, a declarat prefectul George Lazăr.

Directorul Secției Drumuri Naționale Neamț (numit în mandatul Guvernării PSD) a confirmat și el că lucrările se realizează pe baza contractului încheiat de fostul ministru Răzvan Cuc.

”Pe DN15D se execută lucrări de întreținere curentă pe circa 9 kilometri. Contractul cadru a fost semnat în august 2018 iar anul acesta a fost semnat contractul subsecvent cu valabilitate până în octombrie 2020. Anul trecut a fost semnat un contract subsecvent identic pe DN15.  Contractele subsecvente trebuie încheiate, asta e procedura. Pe acest sector de drum, în urma recensământului de trafic s-a constatat că circulă între 8.000 și 16.000 autovehicule în 24 de ore. De aceea s-au produs aceste degradări pe care încercăm să le remediem”, a declarat Remus Luca.

În ceea ce privește podul de la Girov, de pe drumul național, prefectul George Lazăr a precizat că la licitația din 2018 nu s-a înscris nici o societate.

”Proiectul a fost reevaluat și va fi scos din nou la licitație peste circa 3 săptămâni”, a declarat prefectul Lazăr.

Articolul anterior

Ministrul Costel Alexe, descindere la un ocol silvic unde a dispărut lemn de 90.000 euro! ”Vreau să îi văd la pușcărie!”

Articolul următor

Prefectul George Lazăr răspunde cu dovezi la întrebarea: ”Cine blochează de UN AN lucrarea pe drumul Bicaz – Poiana Largului!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *