A mai rămas doar o zi până la deschiderea târgului „Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului”!
Inspectorul școlar general al județului Neamț, Florentina Luca Moise a transmis un mesaj emoționant cu ocazia începerii noului an școlar.
„Dacă emoțiile primei zile de școală ar avea formă de flori, am fi „inundați” până la cer!
E greu să descriem în cuvinte toate sentimentele din curtea școlii, în prima zi! Vor avea emoții cei care intră pentru prima dată într-o clasă, dar și părinții lor! Vor avea emoții cei care intră în clasa a VIII-a, știind că încheie un capitol… Vor avea emoții cei de clasa a XII-a, pentru că lasă în urmă copilăria și trec pragul spre maturitate. Mii de inimi care în această zi specială vor bate un pic mai tare, un pic mai repede…
Ca mamă, emoțiile m-au copleșit de fiecare dată, în prima zi de școală. Dar și ca om implicat în educație atâția ani, am văzut și am simțit toată gama de sentimente adunate în curtea școlii: bucuria revederii, spaima de nou, nesiguranța unora, curajul altora, zâmbetele blânde ale colegilor mei educatori, învățători și profesori, inimile strânse ale părinților…Doamne, ce zi! O sărbătoare a umanității, și nu spun vorbe mari.
Sunt aici pentru a fi alături de fiecare copil din județ. Pentru a-i încuraja pe timizi, pentru a-i susține pe temerari, pentru a spune fiecăruia că nu e singur. Pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă! Trebuie să lucrăm împreună pentru a-i aduce în bancă pe toți copiii: acesta este obiectivul meu principal. Primul pas spre un viitor mai bun e cel făcut în curtea școlii!
Copii, vă doresc un an școlar în care să aveți încredere în voi și să vă urmați visele!
Părinți, vă doresc să vă bucurați de reușitele copiilor voștri și vă chem să ne fiți alături în a le țese aripi!
Dragi colegi profesori, vă doresc să aveți energie, pasiune și generozitate!
Un nou an școlar plin de succes tuturor! Doamne-ajută!”.