ISSN 2457 - 3973

Ministrul Sănătății a anunțat când se deschide Spitalul COVID de la Lețcani: ”Sper ca până pe 16 octombrie…”

Ministrul Sănății, Nelu Tătaru, a anunțat, duminică, la Iași, că Spitalul COVID de la Lețcani ar putea fi pus în funcțiune din 16 octombrie 2020.

”Eu sper ca la sfârşitul săptămânii care urmează, pe 16, la Spitalul Mobil de la Leţcani să avem şi primul pacient. Sunt evaluări care se fac de la Mediu, de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar personalul care va trebui instruit trebuie să evalueze capacitatea spitalului”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Directorul DSP Iași, Vasile Cepoi, a precizat că pentru început, spitalul mobil de la Leţcani va avea 24 de paturi la Terapie Intensivă şi 30 pentru cazurile cu forme medii de infectare cu COVID.

În final, spitalul ar urma să aibă o capacitate de cel puțin 130 de paturi (potrivit altor surse ar fi circa 250 de paturi).

Pe tema spitalului mobil de la Lețcani, finanțat cu 10 milioane euro de CJ Iași și 3,2 milioane euro de CJ Neamț, s-a scris mult iar arhiva newsallert.ro vă stă la dispoziție.

Dincolo de controversele din jurul acestei investiții, care vor fi lămurite de organele abilitate, cel mai important aspect este că această unitate sanitară va fi deschisă.

Articolul anterior

OFICIAL Bogdan Gavrilescu deschide lista PMP Neamț la Camera Deputaților

Articolul următor

O femeie s-a spânzurat cu o curea de o salcie în zona Tic-Tac (Dărmănești). Trecătorii au intervenit imediat!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *