FOTO-GALERIE Un bărbat „locuia” cu mai mulţi câini într-un culcuş pe Pietricica
Deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaților liberali pentru alegerile parlamentare că Moldova și județul Neamț va vor face diferența. Cozmanciuc crede că PNL va ajunge la guvernare cu sprijinul locuitorilor din aceste județe după ce ”s-au convins de demagogia PSD”.
”În anii 90 aveam 11 ani dar țin foarte bine minte ce a însemnat ipocrizia, demagogia, iar PSD a fost sursa acestora. Vom da valul schimbării de aici, din Moldova și din județul Neamț. Anul 2016 este un an important. Se schimbă generația, este acum sau niciodată pentru acest județ. Viitorul este în mâna lor, a oamenilor, și trebuie să meargă în primul rând la vot. În 2014, președintele Klaus Iohannis era discreditat, orice lucru rău se putea spune, despre el se spunea. Au fost oameni care au crezut în el, care au luptat și muncit și care au avut victoria pe 16 noiembrie 2014. Acum avem un premier desemnat pe care PSD îl discreditează dar nu își văd bârna din propriul ochi. Nici măcar nu au un premier desemnat, un ministru propus, un program coerent de guvernare și nu vor avea nimic altceva decât demagogie. PSD trebuie să plece în istorie așa cum a plecat și Ion Iliescu cu mineriada și noi suntem cei care putem face acest lucru. Să le spunem tuturor și fără frică, PSD-ul pică! Noi, cei care candidăm la parlamentare, colegii noștri aleși, trebuie să fim garanții că ne vom respecta cuvântul, că vom duce la îndeplinire ceea ce am promis. Iar salariul mic din județul Neamț va fi istorie în 2020! Vom avea România 100 care va defini centenarul Marii Uniri cu adevărat unită, cultural, economic dar mai ales spirituală. Polemica este bună dar bunul simț rar îl găsim la PSD. Noi vom face o campanie corectă și civilizată. Noi, PNL, vrem să definim victoria iar centrul să definească Moldova pe harta prosperității ca să fim în 2018 cu adevărat uniți. Dacă uităm acest lucru, degeaba arătăm fața urâtă a PSD”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciu, președintele PNL Neamț.
Alina Gorghiu, președintele PNL, a fost prezentă la eveniment și a declarat că are toată încrederea că filiala PNL Neamț va obține un rezultat mai bun decât cel de la alegerile locale, atunci când liberalii au obținut pe vot politic 37 la sută.
”În Moldova se vede cel mai limpede diferenţa dintre programele PSD şi PNL. PSD are un program de stagnare iar PNL are un program de dezvoltare. PSD este un partid care iubeşte şi apreciază foarte tare estul şi PNL este un partid care crede că locul României este în UE şi NATO. Am mare încredere în echipa PNL Neamţ, am spus-o şi la locale şi nu m-au dezamăgit. Îi mulţumesc lui Mugur Cozmanciuc, primarilor liberali pentru că este meritul lor pentru rezultatul din alegerile locale. Un scor de 37 la sută este un rezultat bun dar pretenţia conducerii centrale este de depăşire a acestui procent. O mobilziare pe Piatra Neamţ şi Roman, o comunicare corectă şi coerentă a mesajului de guvernare vor duce către acest rezultat. Vreau să văd cum județul Neamț câștigă peste 40 la sută la alegerile parlamentare pentru că se poate”, a declarat Alina Gorghiu.