Muzicieni de talie internaţională vor urca pe scena Vacanţelor Muzicale la Piatra-Neamţ, eveniment care anul acesta sărbătoreşte 50 de ediţii.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ – instituţie care finanţează festivalul – a subliniat că aceste eveniment este emblematic pentru judeţ şi trebuie să aibă continuitate.
„Ţin foarte mult ca aceste festival să aibă loc şi îmi doresc să fie organizat cât mai bine”, a transmis preşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.
Directorul interimar al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, artistul plastic Radu Cristian Macavei, a amintit că este de două luni în fruntea instituţiei, timp în care a trebuit organizat festivalul.
„Sunt de două luni la conducerea interimară a centrului iar pentru un festival ca Vacanţele Muzicale este nevoie de minim şase luni. A doua zi după preluarea funcţiei am avut deja discuţii cu directorul festivalului, doamna Mihaela Spiridon”, a explicat directorul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.
Vizibil emoţionată de încărcătura acestei ediţii jubiliare, Mihaela Spiridon (directorul festivalului) a precizat au fost pregătite momente artistice pentru aproape toate gusturile.
„50 de ani înseamnă foarte mult, au fost evenimente absolut memorabile pe scena Vacanţelor Muzicale. Şi la această ediţie am încercat să acopăr din nou o paletă cât mai largă a genurilor muzicale, să ne adresăm tuturor categoriilor de public”, a declarat directorul Vacanţelor Muzicale, Mihaela Spiridon.
În cadrul ediției jubiliare vor participa, pe platoul Curții Domnești (în fiecare seară, începând cu ora 21:00): soprana pietreană Cellia Caterina Costea (Opera din Athena – Grecia), mezzosoprana Aura Twarowska și orchestra Operei Naționale Iași, cu Daniel Jinga la pupitrul dirijoral; dirijorii Mihail Agafița și Ilona Stepan, împreună cu orchestra și corul Filarmonicii „Serghei Lunchevici” Chișinău, avându-i soliști pe Tatiana Costiuc (soprană), Andrei Otean (bariton) și Viktar Navițkii (tenor); violonista Rebekka Hartmann (Germania) și Camerata Regală din București dirijată de Constantin Grigore.
Pe scena Vacanțelor Muzicale 2025 vor urca și o serie de artiști și ansambluri muzicale cu mare priză la public: Voltaj; Adrian Nour și „Big Band Radio România”, cu Simona Strungaru la pupitrul dirijoral; Lucian Moraru și „Traffic Strings”; „Musica Viva”, împreună cu doi invitați de peste Oceanul Atlantic, din Ecuador – mezzosoprana Margarita Laso și percuționistul Pablo Valarezo.
Serile camerale îi vor avea ca invitați, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean (de la ora 18:00), pe clarinetistul Valentin Macoviciuc, alături de pianistul Trikoupis Athanasios (Grecia), pe membrii Cvartetului „Fagotissimo” și pe componenții „Trio Academik” din Iași.