Nicio medie de 10,00 la Evaluarea Naţională desfăşurată în Neamţ. Sunt 858 medii sub 5,00.

Niciun candidat la Evaluarea Naţională desfăşurată în Neamţ nu a obţinut media 10,00, potrivit rezultatelor publicate miercuri.

Există câteva situaţii în care a fost înregistrată nota 10,00 la una dintre probe, dar niciun absolvent de gimnaziu nu a reuşit media perfectă.

Cea mai mare medie înregistrată este de 9,92 şi aparţine unui absolvent al Colegiului Naţional de Informatică Piatra-Neamţ.

Pe următoarele două poziţii, cu media 9,90, se situează doi absolvenţi de la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Roman, respectiv Şcoala Gimnazială „Petru Vodã” din Poiana Teiului.

La polul opus, un absovent al Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” Piatra-Neamţ a fost notat cu 1,00 la ambele probe. Asta înseamnă că nu a scris nimic sau doar pe lângă subiecte.

Pe tranşe de medii, în Neamţ sunt următoarele rezultate (înainte de contestaţii):

  • 459 medii între 9,00 şi 9,92
  • 702 medii între 8,00 şi 8,99
  • 671 medii între 7,00 şi 7,99
  • 641 medii între 6,00 şi 6,99
  • 520 medii între 5,00 şi 5,99
  • 858 medii între 1,00 şi 4,99

La Evaluarea Naţională desfăşurată în Neamţ s-au înscris 3.860 candidaţi, din care nouă au absentat la una sau la ambele probe.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice miercuri (3 iulie), în intervalul orar 16:00 – 19:00 și joi (4 iulie), în intervalul orar 8:00 – 12:00.

Articolul Anterior

Apă cu presiune redusă şi risc de întrerupere temporară în sate din comunele Ştefan cel Mare şi Bodeşti

Articolul Următor

Tânăr rănit după ce a forţat o trecere la nivel cu calea ferată dar trenul a acroşat autoturismul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite