A treia ediţie a concursului „Scări pe Toaca”, în perioada 18 – 20 iunie
O fată în vârstă de 16 ani a fost rănită, joi (4 ianuarie), într-un accident rutier produs pe DN2 – E85, în localitatea Traian – judeţul Neamţ.
La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.
„În evenimentul rutier au fost implicate un autotren în care se afla doar conducătorul auto și un autoturism în care se aflau patru persoane. „Toate persoanele erau evacuate din autovehicule. O fată de 16 ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SAJ dar a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
„Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Gherăești, conducea un ansamblu de vehicule, pe sectorul de drum DN2-E85, în localitatea Traian, având sensul de deplasare spre municipiul Roman, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, ce se deplasa în fața sa. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei minore, în vârstă de 16 ani, pasager în autoturism”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.