FOTO-GALERIE Un bărbat „locuia” cu mai mulţi câini într-un culcuş pe Pietricica
O femeie a murit în accidentul de la Crăcăoani iar alți 2 oameni sunt în stare gravă.
Informațiile au fost confirmate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamț – sublocotenentul Irina Popa – după intervenția pompierilor de la fața locului.
Cele 2 victime au fost preluate cu ambulanțele pentru a fi transportate la spital.
Polițiștii rutieri au efectuat cercetări și au stabilit cum s-a produs accientul: ”Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț a reieșit că, în timp ce un bărbat de 61 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe DN 15 C, din direcția Tîrgu-Neamț, în localitatea Crăcăoani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un capăt de pod. În urma impactului a rezultat decesul unei femei, pasageră în autoturism, dar și rănirea conducătorului auto și a unei alte femei. Victimele au fost preluate de un echipaj medical și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului rutier.