ISSN 2457 - 3973

O fotografie cât … o echipă! PNL Neamț în analiză informală la Mănăstirea Bodești!

Liberalii din Neamț s-au întâlnit în această seară în cadrul unei ședințe informale iar gazdă a fost Stăreția Mănăstirii Bodești. Surse din interiorul partidului au declarat că, în cadrul întâlnirii, nu s-a analizat rezultatul alegerilor europarlamentare și a referendumului din județ, decât în sens pozitiv. Adică au fost aduse mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și au obținut rezultate bune și foarte bune.

Evident va urma o ședință în care va avea loc o analiză și în celalălalt sens. De altfel, ședințele următoare se vor desfășura pe fiecare colegiu, urmând să fie analizată organizație cu organizație. Iar acolo unde rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor, ”se va tăia în carne vie”.

Astăzi a fost o primă întâlnire în care deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, a ținut să mulțumească fiecăruia în parte. Locația nu a fost aleasă întâmplător având în vedere faptul că astăzi este Înălțarea Domnului.

A fost o întâlnire care a sudat și mai tare echipa PNL Neamț, chiar dacă evenimentul din 9 mai, de la Sala Polivalentă din Piatra-Neamț, cu peste 5.000 de liberali din tot județul Neamț, era deja o dovadă.

Au fost prezenți, la întâlnirea de la Mănăstirea Bodești, alături de președintele Mugur Cozmanciuc, senatorul Eugen Țapu-Nazare, deputatul Laurențiu Leoreanu, primarul Dragoș Chitic, prim-vicepreședinții Mihai Stoica și George Lazăr, consilieri județeni și locali, președinți de organizație.

Atmosfera de astăzi a fost una destinsă iar cei prezenți au realizat la final o fotografie care face cât o mie de cuvinte.

 

Read Previous

Codul portocaliu de vijelii începe să pună stăpânire pe Neamț

Read Next

Crimă sau sinucidere? Tânăr de 25 ani, găsit mort în râul Moldova.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *