ISSN 2457 - 3973

Parc industrial eco-friendly în Piatra-Neamț

Candidatul PSD la funcția de primar al Municipiului Piatra-Neamț are în plan să constuiască un Parc Industrial. Adrian Niță și-a propus să creeze, odată cu implementarea acestui proiect, noi locuri de muncă și să dezvolte zona din punct de vedere socio-economic.

Acționarul principal al Parcului Industrial va putea fi doar Primăria-Piatra Neamț, alte UAT-uri vecine putând deveni partenere. Se va alege locul potrivit pentru Parcul Industrial, apoi principalul obiectiv va fi atragerea de investitori români și străini. În cadrul parcului industrial se va asigura legătura dintre investitorii privați, locali și străini în relația cu instituțiile publice.

Parcul Industrial va avea tot ce e necesar pentru ca investitorii să-și poată dezvolta business-urile. Vor exista următoarele utilități: rețea de drumuri interioare, rețea de apa,  rețea de canalizare, rețea de iluminat public, rețea de electricitate, rețea de gaze naturale, rețele de telecomunicații.

Vor exista mai multe facilități pentru rezidenții Parcului Industrial, precum scutirea de impozit pe teren și clădiri, dar și scutirea de la plata altor taxe. În acest sens, se vor da mai multe hotărâri de Consiliu Local care vor reglementa acest lucru.

“Vrem să facem acest Parc Industrial cunoscut în regiunea Moldovei. Sunt sigur că vom reuși să-i aducem pe investitori aici, prin facilitățile oferite. Eu mă angajez să le ofer tot sprijinul meu! Vreau să existe în Piatra-Neamț mai multe locuri de muncă, mai bine plătite și, odată cu acest Parc Industrial, orașul nostru să de dezvolte economic,” a declarat Adrian Niță, candidatul PSD la primăria Piatra-Neamț.

Articol comandat de PSD Neamţ, CMF 21240002

Articolul anterior

George Lazăr (candidat PNL la preşedinţia CJ Neamţ): Înfiinţăm centre de atragere a fondurilor europene, destinate administraţiei locale şi mediului de afaceri

Articolul următor

Bate vântul schimbării, la Târgu Neamţ! Profesorul Gheorghe Apetrei (PNL) câştigă funcţia de primar! (sondaj oficial)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular