Întreaga comunitate din Bistricioara – Ceahlău este împietrită de durere, de miercuri, după ce 4 tineri au murit într-un accident rutier.
Tragedia a îndoliat tot atâtea familii care vineri și-au condus copiii pe ultimul drum.
Imaginea din curtea bisericii este cutremurătoare: patru sicrie, patru tineri morți, tot satul la căpătâiul lor.
Oamenii plâng, familiile își strigă durerea, cei 10 preoți oftează și lăcrimează abia în timp ce își țin slujba.
„Cea mai dramatică imagine din viața mea, ca preot. 05 iulie 2019. Dumnezeu să vă ierte, copii”, a fost mesajul preotului paroh de la Bistricioara pe pagina lui de socializare, alături de fotografia de mai sus.
Este o tragedie uriașă, aproape la fel de mare cu cea de anul trecut, de la Vaduri, când 9 oameni au murit după ce microbuzul a căzut în canalul râului Bistrița.
Despre cauzele producerii accidentului și imagini cutremurătoare de la fața locului am scris aici








