Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate acestora, precum și infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției și de fals, comise în perioada 2013-2015.
În cursul zilei de 14 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 71 locații situate în județele Neamț, Suceava, Botoșani și Iași din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Ancheta ar viza activități de jocuri de noroc și pariuri, care ar fi fost desfășurate sub protecția unor funcționari publici din cadrul unor instituții. Activitățile erau derulate de importanți oameni de afaceri din Botoșani, prin societăți care aveau puncte de lucru în cele patru județe, marea majoritate a aparatelor fiind amplasate în locații din mediul rural.
Administratorii societăților ar fi pus la punct un mecanism de fraudare a bugetului de stat prin utilizarea unor aparate de tip „slot-machine” fără licență și fără autorizație de exploatare. Cele peste două mii de aparate erau amplasate în circa 400 de puncte de lucru, iar pentru ascunderea provenienței ilicite a câștigurilor, aparatele aveau seriile de identificare și softurile unora licențiate.
Sursele au mai precizat că activitățile ilegale erau cunoscute și protejate de funcționari din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc — Serviciul teritorial nord-est Suceava, care primeau în schimb diverse sume de bani, direct sau prin intermediari. De asemenea, oamenii de afaceri erau sprijiniți de unii funcționari publici prin anunțarea controalelor care ar fi urmat să aibă loc la firmele lor.