ISSN 2457 - 3973

PNL Neamț a depus candidaturile la parlamentare! Cozmanciuc: ”Câștigăm 2 senatori și 5 deputați!”

Conducerea PNL Neamț a depus, miercuri, la Biroul Electoral Județean, candidaturile pentru alegerile parlamentare. Au fost prezenți toți cei 10 candidați la deputați și 5 la Senat.

”Pornim pe un drum cu o echipă completă,puternică, oameni cinstiți și de valoare care vor dovedi în cei 4 ani de mandat că proiectele pentru ”Neamț 2020” vor fi continuate. Pornim pe un drum în care vreau să asigurăm pe toată lumea că vom fi în spriinul cetățenilor din județul Neamț și din România. Astăzi am făcut primul pas ca PNL să câștige alegerile parlamentare și să aibă un prim-ministru liberal în persoana lui Dacian Cioloș. Avem foarte multe persoane la primul mandat, integre, care și-au demonstrat capacitățile profesionale și în același timp calitatea socială. Consider că obiectivul pe care mi l-am asumat, de 2 senatori și 5 deputați, este realizabil. Avem bază rezultatele de la alegerile locale, capacitatea de mobilizare a partidului și a oamenilor de a transmite mesaje electoratului. Temele de campanie vor fi de integritate, competență și dezvoltare”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț.

Totodată, parlamentarul a spus că județul Neamț va avea, pe baza acestor rezultate, mai multe portofolii în viitorul guvern Cioloș.

”Avem șanse de sută la sută ca județul Neamț să fie reprezentat în viitorul guvern. Avem discuții inițiate în acest sens dar le păstrăm deocamdată în interior până pe 11 decembrie”, a spus Cozmanciuc.

CANDIDAȚII PNL NEAMȚ 

SENAT

  1. ȚAPU EUGEN
  2. LAZĂR GEORGE
  3. MOSCALU LUMINIȚA
  4. GHICA CONSTANTIN
  5. CIOBANU ADRIAN

 

CAMERA DEPUTAȚILOR

  1. COZMANCIUC MUGUR
  2. LEOREANU LAURENȚIU
  3. DRĂGUȘANU CĂTĂLIN
  4. ANTIPA GABRIELA
  5. MARCOCI VLAD
  6. CICIOC APETREI LIVIU
  7. ȚIFUI BOGDAN
  8. ACIOCÂRLĂNOAE ANDREI
  9. ACHIRILOAEI LEONARD
  10. OBREJA MIHAI

 

Articolul anterior

Biserica ”Pogorârea Sfântului Duh” la Piatra Neamț

Articolul următor

Leoreanu își pregătește demisia de la Primăria Roman! Uite pe cine susține în locul său la alegerile anticipate!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *