Poliţistul ucis în Piatra-Neamţ nu a avut nicio şansă în faţa fiului. Înjunghiat în burtă, gât şi inimă.

Poliţistul în vârstă de 50 de ani ucis luni seara de fiul său, în centrul municipiului Piatra-Neamţ, nu a avut nicio şansă.

Nu se cunosc circumstanţele exacte care au condus la această tragedie.

Anchetatorii iau în calcul mai multe piste.

Se presupune că autorul în vârstă de 22 de ani era sub influenţa drogurilor.

Victima a fost înjunghiată cu sălbăticie

Nenoricirea a avut loc duminică, în jurul orei 20:45, pe bulevardul Mihai Eminescu, din Piatra-Neamţ.

Cadrele medicale de la Ambulanţă care au fost solicitate la faţa locului au găsit un tablou de coşmar.

Victima în vârstă de 50 de ani era deja decedată.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă, aceasta era înjunghiată î nn cord, jugulare, abdomen cu evisceraţii şi se afla în stop cardio-respirator.

Ucigaşul a fost reţinut

Poliţiştii l-au reţinut imediat pe autorul oribilei crime.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ a decis reţinerea pentru 24 de ore.

Suspectul va fi prezentat, azi, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea omor în forma violenţei în familie.

Articolul Anterior

Întrerupere temporară furnizare apă în comuna Bâra

Articolul Următor

Preşedintele Harpa: Pavilionul Oncologie de la SJU Piatra-Neamţ va fi în sfârşit reabilitat!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite