ISSN 2457 - 3973

Prefectul George Lazăr a luat-o ”la talpă” prin județul Neamț

Prefectul George Lazăr a luat-o ”la talpă” prin județul Neamț pentru a sta de vorbă cu primarii, în ideea de a vedea cu ce îi poate sprijini Prefectura.

Primele localități vizate au fost Borca și Farcașa, aflate la granița de vest a județului, acolo unde prefectul Lazăr s-a întâlnit cu cei din conducerea primăriilor dar și cu membrii Consiliului Local.

”În cadrul întâlnirilor s-au identificat o serie de probleme cu care aceste comune se confruntă, în special, în perioadele în care se înregistrează căderi masive de precipitații. Astfel s-a solicitat sprijin din partea Instituției Prefectului pentru demararea unor investiții privind corectarea torenților care au provocat inundații, preîntâmpinându-se situațiile de urgență care afectează populația din aceste zone”, a declarat prefectul George Lazăr.

Acestea nu sunt singurele probleme semnalate de primarii celor 2 comune.

”Pentru creșterea calității serviciilor acordate cetățenilor din cele două comune s-a mai solicitat sprijin pentru promovarea unor investiții în apă și canal, racordare la sistemul de alimentare cu gaz, lucrări de reabilitare la școala și liceul de pe raza comunei Borca, precum și solicitarea de alocare a unui microbuz școlar privind transportul elevilor din ambele localități. S-au mai discutat probleme legate de legea fondului funciar cu privire la emiterea titlurilor de proprietate și punerea în posesie a acestora, precum și alte probleme ale unităților administrativ teritoriale”, a adăugat prefectul George Lazăr.

La discuții au participat primarii și viceprimarii comunelor, o parte dintre consilierii locali, secretarii localităților, precum și cetățeni interesați de probleme discutate.

Articolul anterior

15 permise reținute și 5 infracțiuni constatate într-o noapte de polițiștii rutieri din Neamț

Articolul următor

Moment-cheie privind granița județului Neamț cu Harghita! Prefectul Lazăr se implică!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *