17 ianuarie 2025

ISSN 2457 - 3973

Prefectul Lazăr, întâlnire cu premierul Cîţu: „Primarii din Neamţ vor fi sprijiniţi în priorităţi şi cu proiecte!”

Pentru a doua oară în ultima săptămânâ (şi nu ultima), prefectul George Lazăr a avut o întâlnire cu prim-ministrul Florin Cîţu în care a discutat despre priorităţile investiţionale din Neamţ.

Prefectul de Neamţ susţine că are garanţii din partea premierului Cîţu că toţi primarii din judeţ vor fi sprijiniţi cu proiecte dar vor fi rezolvate şi priorităţile pe care le are fiecare.

„Împreună cu premierul României, Florin Cîţu, cu doamna director al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătrăşcoiu, cu domnul George Flutur – preşedintele CJ Suceava şi colegii liberali din Neamţ –  senatorul Eugen Ţapu-Nazare şi primarul Andrei Carabelea, am participat la o întâlnire extrem de benefică, cu discuţii aplicate despre proiecte, despre viitor şi despre comunităţi locale. Avem garanţia că primarii din judeţul Neamţ vor fi ajutaţi, sprijiniţi cu proiecte şi susţinuţi în tot ce au prioritar de rezolvat.PNL Neamţ va fi una din cele mai puternice echipe liberale din România”, a declarat George Lazăr.

Mâine au loc alegerile pentru conducerea filialei PNL Neamţ, la care va fi prezent şi prim-ministrul Florin Cîţu.

Articolul anterior

Un bărbat de 31 ani din Farcaşa s-a electrocutat pe casa aflată în construcţie

Articolul următor

Accident la Hanul Ancuţei, pe drumul european

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *