17 ianuarie 2025

ISSN 2457 - 3973

Prefectul Panaite: „Toleranță ZERO față de agresorii oamenilor legii!”

Prefectul Vasile Panaite a reacționat în urma incidentului de duminică seara, de la Roman, unde mașina unui ofițer de poliție a fost incendiată, după care au apărut mesaje de amenințare pe facebook la adresa acestuia.

„Incidentul care s-a produs în municipiul Roman, acolo unde mașina unui
ofițer a fost incendiată în seara zilei de duminică, este unul deosebit de grav.
Cer tuturor factorilor implicați în derularea anchetei să facă toate eforturile
pentru ca autorul sau autorii să fie identificați și trași la răspundere cât mai rapid. Legea trebuie să fie aplicată în aceeşi măsură și în ceea ce îi privește pe cei care, într-o formă sau alta, proliferează amenințări față de polițiști,
jandarmi sau alți reprezentanți ai autorităților. Cer toleranță zero în astfel de cazuri”, a declarat prefectul Vasile Panaite.
Mașina incendiată cu un coctail Molotov, aruncat în interior după ce a fost spart unul dintre geamuri, este a comisarului Neculai Bodron, șeful Biroului Judiciar din cadrul Poliției Roman.

Articolul anterior

Doi tineri din Vânători-Neamț, arestați după ce au tâlhărit un bărbat

Articolul următor

Preselecție pentru Festivalul-concurs ”Florile Ceahlăului” 2018

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *