ISSN 2457 - 3973

Primăria pregăteşte apă pentru bătrânii netransportabili şi dispecerat de urgenţă! Vezi numărul de telefon!

Având în vedere întreruperea furnizării apei de către ApaServ în intervalul marți, 29 martie 2016, ora 18:00 – joi, 31 martie 2016, ora 18:00, parțial în municipiul Piatra-Neamț, Primăria Piatra-Neamt va aplica un plan de măsuri pentru ca disconfortul produs cetățenilor din zonele afectate să fie minim.
Concret, măsurile sunt următoarele :
– Pentru persoanele vârstnice, aflate în imposibilitate de a se deplasa, și pentru persoanele cu handicap grav se va asigura apa potabilă, la cerere.
– Pentru unitățile subordonate primăriei se va asigura atât apa potabilă cât și cea menajeră.
– Cu sprijinul Inspectoratului Județean de Situații de Urgență Neamț vor fi înființate, în zonele afectate, puncte de distribuție a apei.
– Pe toată durata sistării, Primăria va deschide un număr de telefon de urgență, unde cetățenii pot solicita ajutorul în caz de nevoie. Acesta este: 0748146751. 

Compania Județeană APA SERV S.A. anunță beneficiarii săi că, pentru executarea lucrărilor de reparații la conducta de aducțiune M2 DN800 din strada Petru Movilă, va sista furnizarea apei potabile pentru 48 de ore, în intervalul marți, 29 martie 2016, ora 18:00 – joi, 31 martie 2016, ora 18:00, în municipiul Piatra-Neamț (parțial) și comunele Gârcina, Girov și Dochia.

NU VOR FI AFECTATE următoarele zone: Spitalul Județean, cartierele Mărăței, Gara Veche, Speranța și localitățile Dumbrava Roșie, Săvinești, Roznov și Zănești.

Cei de la ApaServ susţin că ste posibil ca, în unele zone, reluarea furnizării apei potabile după ora 18:00 să se facă la presiune redusă, pentru perioade limitate de timp.

Aceste cazuri vor fi rezolvate punctual, în funcție de sesizările primite, la Dispeceratul Apa Serv – 0233 214660.

Articolul anterior

Amendă record pentru şoferul unui camion plin cu lemne fără acte!

Articolul următor

Candidatul PMP la preşedinţia CJ Neamţ este fosta gardă de corp a lui Traian Băsescu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular