Dragoș Chitic, primarul ales al municipiului Piatra Neamț, a primit, joi, din partea președintei Biroului Electoral Municipal, judecător Valentina Baciu, certificatul doveditor al alegerii sale ca edil.
Dragoș Chitic a fost aplaudat de întreaga asistență, inclusiv de cei doi foști contracandidați, deputații Liviu Harbuz și Cătălin Drăgușanu.
De asemenea, și cei 23 de consilieri locali și-au primit certificatele doveditoare.
Judecătorul Valentina Baciu le-a urat succes și le-a cerut totodată ca deciziile pe care le vor lua să vizeze binele cetățenilor municipiului.
La rândul său, primarul Dragoș Chitic a mulțumit celor doi judecători care au condus BEM Piatra Neamț, Valentina Baciu și Vasile Baltag.
”Vreau să vă mulţumesc, în numele Primăriei şi a Consiliului Local, pentru modul cum ați coordonat aceste alegeri, corectitudinea de care ați dat dovadă şi sunt convins că toţi consilierii locali au recepționat mesajul dumneavoastră și au înţeles importanţa legislativului și că în următorii 4 ani vom putem face lucruri bune pentru acest oraş”, a declarat Dragoș Chitic.
Ca un fapt divers, cei doi consilieri ai PMP (Laurențiu Dulamă a lipsit, fiind prezent la o ședință la centru) au stat lângă primarul Dragoș Chitic. Să însemne asta ceva?…
Urmează ca în termen de 15 zile, primarul să convoace ședința de constituire a Consiliului Local în care vor fi aleși și cei 2 viceprimari.
Iată și lista cu foto a celor 23 de consilieri, cu mențiunea că Dragoș Chitic va demisiona din Consiliul Local și va fi înlocuit de Valentin Ciobanu. De asemenea, dacă deputații Liviu Harbuz și Cătălin Drăgușanu vor alege să rămână parlamentari, în locul lor vor intra Dan Laurențiu Andrei (PSD+UNPR) și Cătălin Misăilă (ALDE).
PNL
- Mihai Obreja
- Vasile Popescu
- Luminița Moscalu
- Romel Bârjoveanu
- Paul Pintilie
- Adrian Ciobanu
- Marian Adrian Olariu
- Constantin Teodorescu
PSD
- Liviu Harbuz
- Luminița Vîrlan
- Alexandru Juncu
- Radu Secuiu
- Cristian Mihalcea
- Victor Marghidan
- Alexandra Amalia Moisii
- Maria Claudia Moroiu
ALDE
PMP
3 Commentarii
Dumnezeu sa va dea intelepciune, sa conduceti in pace si calda fratie! Noi va felicitam si va respectam!
Nu stiu daca mai e ceva de adaugat din moment ce cartile au fost facute .De consilierii locali sunt multumita si le urez putere si dragoste pt acest oras si locuitori si sper sa faca ceva ..in schimb de primar chiar nu am ce sa mai spun .faptele sale vor spune totul.
Nimic nou