Temporar nu se pot face plăți la Direcția de Taxe și Impozite Piatra-Neamț (marți, 26 ianuarie 2021)
Primarul orașului Roznov, Vasile Pavăl, a anunțat, vineri, în cadrul ședinței de Consiliu Local că va publica pe site-ul instituției lista datornicilor la bugetul local. Este vorba de acele persoane care ar fi acumulat datorii din diverse amenzi și care refuză să le plătească, știind că ”pot fenta legea”. Mai exact devin insolvabili, neînregistrând bunuri și venituri pe numele lor, astfel încât să poată fi executați silit.
”Sunt personalități în Roznov, nu persoane, care merg cu mașini de capacitate maximă și care știu exact cum se poate fenta legea. Vom publica pe site-ul primăriei o listă cu acești oameni ca să îi cunoască toată lumea. Sunt abonații….cei care știu legea… Îi vom pune pe site, fără CNP, ca să îi cunoască lumea. Totodată vom căuta pârghiile legale pentru a-i constrânge să plătească sau dacă nu să facă muncă în folosul comunității”, a declarat primarul Vasile Pavăl.
Unii dintre consilieri au cerut ca în cazul în care persoanele refuză să facă muncă în folosul comunității, să fie condamnați la zile de închisoare conform datoriei pe care o au urmând ca acest lucru să fie cerut de avocatul care va reprezenta interesele orașului Roznoz.