Primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, a fost unul dintre invitații președintelui Klaus Iohannis la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu Papa Francisc.
Edilul a făcut câteva fotografii de la întâlnire și a postat un mesaj: ”Onorat și plin de emoție particip astăzi, la invitația președintelui Klaus Iohannis, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu Sanctitatea Sa Papa Francisc, care se află timp de trei zile într-o vizită istorică în țara noastră. Dumnezeu să binecuvânteze România!”
Papa Francisc a rostit un discurs în care a vorbit despre schimbările în bine pe care România le-a făcut după Revoluție, a salutat Biserica Ortodoxă și a binecuvântat țara noastră.
Papa Francisc a declarat, la Palatul Cotroceni: ”Adresez salutul meu cordial domnului președinte și doamnei prim-ministru pentru invitația de a vizita România. Pe fratele meu Daniel țin să îl salut cu iubire frățească, aduc un salut tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe și tuturor membrilor Bisericii Catolice. Mă bucur să mă aflu în frumoasa dumneavoastră ţară, la 20 de ani de la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea. (…) Momentul acesta este potrivit pentru a avea o privire de ansamblu asupra celor 30 de ani de când România s-a eliberat de un regim care oprima libertatea civilă şi religioasă şi o izola de celelalte ţări europene. Pe lângă aceasta, dusese la stagnarea economiei şi la epuizarea forţelor sale creatoare. În acest timp, România s-a angajat într-un proiect democratic, printr-un pluralism al forţelor politice şi sociale şi prin dialogul între acestea, având drept scop recunoaşterea esenţială a libertăţii religioase şi integrarea deplină a ţării în contextul internaţional mai larg. Se impune să recunoaştem că, în ciuda numeroaselor dificultăţi şi lipsuri, România a făcut mulţi paşi înainte pe acest drum. Vă încuraejez să continuați să lucrați pentru a consolida instituțiile și pentru a face astfel încât poporul dvs să își poată exprima întregul potențial pe care îl deține.(…) Urez României prosperitate și pace și invoc pentru întreaga populație belșugul binecuvântării divine. Dumnezeu să binecuvânteze România, a spus papa Francisc la Palatul Cotroceni.
Programul vizitei Papei Francisc în România este următorul:
Vineri, 31 mai 2019
11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București
- Ceremonia de bun venit
12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni
- Ceremonial militar
- Fotografie oficială
Convorbiri tête-à-tête dintre Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Sanctitatea Sa Papa Francisc
13:00 – Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni
- Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis
- Discursul Sanctității Sale Papa Francisc
15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
- Discurs al Sanctității Sale
Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuțiuni și cântări pascale, Catedrala Națională
- Salut al Sanctității Sale
Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”
- Omilia Sanctității Sale
Sâmbătă, 1 iunie 2019
11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
11:45 – Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
- Omilia Sanctității Sale
17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași
Întâlnire Mariană cu tinerii și cu familiile, Palatul Culturii din Iași
- Discurs al Sanctității Sale
Duminică, 2 iunie 2019
10:35 – Sosire la Câmpia Libertății din Blaj
10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertății din Blaj
- Omilia Sanctității Sale; „Regina Coeli”
15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj
- Salut al Sanctității Sale
17:00 – Sosirea la Aeroportul Internațional din Sibiu
17:20 – Ceremonia oficială a plecării