ISSN 2457 - 3973

Primele informații despre pompierii ISU Neamț detașați la misiunile de stingere a incendiilor din Franța

Sâmbătă (13 august), cei 36 de pompieri români – intre care 10 de la ISU Neamț – au continuat intervențiile de stingere în zona Quartier Le Frayot, din sud-vestul Franței, sub coordonarea ofițerului de legătură al țării gazdă.

Misiunile executate de către personalul modulului RO-GFFF-V constau în limitarea propagării incendiului la clădirile de locuit, menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată, precum și lichidarea focarelor ascunse.

 

Pentru gestionarea în cele mai bune condiții a intervenției, colegii pompierii intervin cu autospeciale de stingere și o cisternă de 12.000 l care asigură autonomie sporită misiunilor de stingere.

Pompierii intervin în condiții extreme. Temperatura ridicată, umiditatea scăzută (sub 10%) și vântul care suflă cu putere îngreunează intervenția din teren a salvatorilor.

Misiunea de sprijin pe care România o oferă autorităților franceze aflate în lupta cu incendiile de vegetație s-a realizat prin deplasarea unui modul specializat de intervenție format din 77 de pompieri salvatori, cu mijloace de intervenție specifice.

Ajutorul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Articolul anterior

Vestigii arheologice vechi de 7.000 de ani, descoperite în apropiere de Târgu-Neamț

Articolul următor

FOTO Accident cu un mort și patru răniți în Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular