Prof. Dumitru Nastasă despre cannabis

Denumirea de „canabis” derivă de la numele unor varietăţi de cânepă, plantă cunoscute in literatura de specialitate sub numele de „Cannabis sativa”, din familia Cannabaceae. Canabisul este denumirea generică pentru produsele obţinute din speciile  cânepii de cultură – Cannabis sativa.

Istoric:

Cânepa este o plantă erbacee, anuală, cultivată, adeseori spontană, originară din Asia Centrală. Planta este cunoscută din cele mai vechi timpuri de medicina ajurvedică şi de medicina chineză, fiind utilizată – între altele, ca anticonvulsivant, analgezic şi anestezic încă de acum 5000 de ani. Din China, a fost apoi cultivată în India, apoi în Persia, iar de aici în Europa, iar în secolul VI î.e.n. a fost adusă de sciţi în zona Ucrainei şi până în Delta Dunării, de unde s-a răspândit la triburile slave şi germanice care o cultivă din Antichitate, în anul 450 î.e.n. a fost adusă din Asia Mică la greci, apoi la romani şi gali. Lucilius şi Plinius menţionează cânepa în scrierile lor. Canabisul pătrunde în America de Nord în secolele XVI şi XVII, iar în America de Sud un secol mai târziu.

Astăzi, principalele ţări cultivatoare de cânepă sunt:

• India
• Pakistan
• Turcia
• P.D.Coreană
• Ţările din C.S.I.
• România
• Polonia
• Ungaria

Planta nu solicită multă căldură, seminţele germinează la minimum 2-3°C, temperatura optimă fiind de 8-10°C. Canabisul suportă bine îngheţurile târzii la începutul perioadei de vegetaţie, apoi devine sensibilă. Rădăcina este pivotantă, ramificată, adâncă în sol până la 2 metri. Tulpina este viguroasă, erectă, înaltă de la 30 cm până la 5 metri, în funcţie de condiţiile ecologice şi desimea culturii. Plantele mascule sunt mai înalte şi mai subţiri decât cele femele. Frunzele sunt digitat 3-7 sectate, cu foliole lanceolate, dinţate, lung-peţiolate. Inflorescenţa masculină cu flori pedunculate, albe sau galben-verzui. Inflorescenţa femelă sub formă de spic aparent, cu flori mici, abia vizibile, aşezate câte două la subsuoara unor bractee. Fructul este o nuculă rotundă sau ovoidă, uşor comprimat, cenuşiu-argintiu până la cafeniu.

Compoziţia chimică:

Seminţele: conţin grăsimi (33%), proteine (27,12%), substanţe extractive neazotate (20,23%), celuloză brută (11,30%), apă (7,25%), cenuşă (4,07%).

Utilizări:

Industrie: Fuiorul este folosit la fabricarea diferitelor produse ca: ţesături pentru saci, saltele, prelate, cuverturi, feţe de masă, şerveţele, pânze de corăbii, năvoade, sfori, frânghii, otgoane, curele de transmisie, furtunuri de incendiu, fitiluri pentru explozive, centuri de salvare, raniţe, poşete etc. Câlţii sunt întrebuinţaţi în industria mobilei sau ca material izolator, iar deşeurile lemnoase la obţinerea plăcilor aglomerate izolatoare, hârtiei, celulozei etc. Din deşeurile lemnoase în amestec cu praful de cărbune se fabrică brichete pentru foc. Din seminţe se extrage un ulei sicativ folosit la vopsele, lacuri, conserve de peşte. Din substanţele secretate (mai ales în timpul înfloritului) de perişorii foarte fini de pe tulpini şi frunze ai varietăţii „indica” se fabrică „haşişul” – despre care vom vorbi separat. Din seminţe se extrage „fitina” – un compus organic al acidului fosforic, iar din vârfurile înflorite ale plantelor femele nefecundate se extrag diverse substanţe cu acţiune narcotică, sedativă, diuretică – despre care vom vorbi separat.

Medicină umană: Pentru eliminarea pietrelor de la rinichi (litiază renală): decoct din 1 pahar sămânţă de cânepă la 3 pahare lapte dulce nefiert. Se fierb împreună la foc domol până cantitatea ajunge la jumătate şi se bea în cursul unei zile. Se repetă 5 zile, după care se face o pauză de 10 zile, până la eliminarea pietrelor. (Reţetă practicată de prof. Ion Bocioacă, Vălenii de Munte – Prahova).

Agricultură: Cenuşa rezultată prin arderea puzderiilor reprezintă un valoros îngrăşământ, conţinând potasiu, fosfor, calciu. Planta este bună premergătoare pentru cerealele de toamnă, părăseşte terenul devreme, îl lasă curat, fără buruieni, fertil, afânat.

Zootehnie: Turtele rămase după extragerea uleiului sunt folosite ca nutreţ concentrat în alimentaţia bovinelor şi ovinelor puse la îngrăşat. Turtele conţin substanţe proteice (30%), grăsimi (10%), substanţe extractive neazotate, celuloză, săruri minerale.

Varietăţile de Canabis nu se disting uşor una de alta. Planta de Canabis este acoperită cu peri glandulari, mai numeroşi pe vârfurile înflorite ale exemplarelor femele cărora le conferă un miros caracteristic şi proprietăţi adezive. Produsul lor de secreţie este o oleorezină cu proprietăţi halucinogene, abundentă în condiţii de secetă şi temperaturi caniculare şi mai scăzută în condiţiile climei temperate. Canabis sativa – varietatea indica are în compoziţia sa aproximativ 60 de substanţe psihoactive denumite „canabinoizi” şi peste 300 de substanţe care nu posedă acţiune psihoactivă, conţinute mai ales în flori, frunze, plantă (ramuri), rezine (răşini) din partea superioară a plantei femele. Compuşii cei mai periculoşi sunt:

• tetrahidrocanabinol (THC)
• canabidiol (CBD)
• canabinol
• acid canabidiolic

 

Acţiune:

• psihotropă (halucinogenă prin decompensare psihică)
• hipnotică (canabidiol)
• analgezică, antispastică, bronhodilatatoare (THC)
• sedativă (canabicromen, acid canabidiolic)
• anticonvulsivantă (THC, canabidiol)
• antibiotică (canabidiol, acid canabinolic, canabigerol, acid canabigerolic)
• antiemetică, estrogenă (canabispirona, dehidrocanabispirona).

THC creşte frecvenţa cardiacă, induce hipotensiune ortostatică şi intraoculară, modifică secreţiile hormonale, fapt ce nu trebuie pierdut din vedere la adolescenţii prepubertari. Acţiunea psihotropă este mai mare dacă drogul se fumează (prin combustie o parte din canabidiol trece în THC). Euforia este însoţită de halucinaţii.

Întrebuinţări: în unele forme de neoplasm avansat, cefalee, dismenoree, astmă, glaucom (ca adjuvant, sub formă de ţigări cu marijuana). Deoarece acţiunile terapeutice nu pot fi disociate de acţiunea psihotropă, produsele nu au aplicaţii terapeutice; sunt folosite numai în SUA, pentru acţiunea antiemetică.

Toxicitate: administrarea repetată conduce la scăderea capacităţii intelectuale şi fizice, la instalarea toxicomaniei, deficienţe imunitare (micşorarea rezistenţei la infecţii virale, leucemie, SIDA).

TOXICOMANIA  CANABICĂ

 

Derivatele de „Canabis” poartă diverse denumiri, în raport cu ţara şi partea din plantă utilizată; astfel:

Haşiş (Etiopia şi Egipt) desemnează rezina izolată din specia Canabis sativa varietatea indica (cânepă) şi purificată prin diferite procedee. Conţine 5-20% THC, existând şi forme foarte concentrate în THC (mai mult de 50%), obţinute prin extracţie cu solvenţi în extractoare artizanale (haşiş lichid sau esenţă de haşiş). Termenul haşişan este numele arab al consumatorilor de ierburi.

Charas (India);

Ganja (India) – eflorescenţele florale ale plantei femele, care conţin 2-3% THC;

Bhang (India, Orientul Mijlociu) – desemnează frunzele mature ale plantei şi conţin 1-2% THC;

Marijuana (America, Europa) – desemnează planta întreagă cu proporţii variabile de frunze şi flori din partea superioară a plantei şi conţine 0,5-1% THC. Termenul marijuana derivă de la cuvântul portughez mariguango care înseamnă „otrăvitor”;

Kif (Africa de Nord);

Dagga (Africa de Sud);

Maconha (Brazilia);

Takrouri (Tunisia);

Habak (Turcia);

Grifa (Mexic) etc.

Cuvântul „canabis” provine din secolele VIII-VII î.Hr. de la asirieni, iranieni şi sciţi – Kannabis – cu care se denumea planta, în legătură cu cuvântul „Kanabas” identic cu cuvântul grecesc „Kannabos” care înseamnă „zgomot”. Totul se explică cu modul zgomotos de izbucnire a sentimentelor fumătorilor de canabis, cu izbucnirea ilariantă întâlnită în grupurile de consumatori ai canabisului.

Referitor la folosire:

Răşina de canabis: cunoscută şi sub denumirea de „charas”, „haşiş”, „rezină” etc., este secretată de frunzele din partea superioară a plantei, se recoltează prin metode speciale şi conţine până la 20% canabinoizi; în contact cu aerul devine maronie.

Părţile de plantă: frunzele, somitele florale, sunt recoltate din partea superioară a plantei, se usucă, apoi se amestecă cu tutun, pentru fumat. Acest amestec se mai numeşte „bhang”, „ganja”, „kif”, „takouri”, „magiun”, „habac”, „grifa”, „marijuana” (în portugheză: mariguango = otrăvitor).

În argoul toxicomanilor, canabisul poartă denumirea de „iarbă”, „pot”, „grass”, „weed”, „stick”, „joint”, „reefers”, „muggles”, „tea”, „gage”, „brownies” etc.

Toxicomanii utilizează canabisul în ţigări amestecat cu tutun şi alte droguri, în pipă. Canabisul se poate utiliza şi sub formă de băutură, în amestec cu lichioruri, alcool, esenţe, arome. Canabisul se administrează şi sub formă de preparate culinare care-l conţin: dulceaţă, paste moi, în asociere cu alte mirodenii.

 

„Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”

prof. Dumitru Nastasă, toxicolog/farmacolog