ISSN 2457 - 3973

PSD Piatra-Neamț îi cere prefectului să restabilească legea la Primăria Piatra-Neamț

PSD PIATRA NEAMȚ
COMUNICAT DE PRESĂ
22.02.2021

Consilierii locali ai PSD Piatra-Neamţ îi cer prefectului să impună
respectarea legii în Consiliul Local

* ei au depus și o plângere prealabilă, prin care solicită revocarea hotărârii CL privind alegerea viceprimarului din 19.02.2021, ca fiind nelegal adoptată

Consilierii locali ai PSD Piatra-Neamţ îi cer prefectului de Neamț să se implice pentru ca în Consiliul Local Piatra Neamț să nu se mai încalce legea, iar hotărârile luate cu încălcarea legii să fie anulate.
Totodată, social-democraţii îl condamnă pe primarul PNL Andrei Carabelea, care, ignorând cu bună ştiinţă prevederile legale, a permis alegerea, în decembrie 2020, dar și zilele trecute, a celor doi viceprimari cu încălcarea flagrantă a legii!

„În numele tuturor pietrenilor dezamăgiți de atitudinea actualei administrații pietrene, noi, consilierii locali ai PSD Piatra-Neamț, vă cerem, domnule prefect, să impuneți respectarea legii în CL Piatra-Neamț și să nu cădeți pradă jocurilor politice ori să le susțineți prin neimplicarea în situații care vă privesc direct. Au trecut aproape 60 de zile și nu s-a primit nici un răspuns de la instituţia pe care o reprezentanţi, timp în care a fost ales și al doilea viceprimar al municipiului Piatra-Neamţ, tot cu încălcarea legii. Știți prea bine că viceprimarul a fost ales, în decembrie 2020, după ce un coleg de-al nostru, din PSD, a demisionat din Consiliul Local Piatra-Neamţ. Şi, conform prevederilor Codului Administrativ, «primarul sau orice alt ales are obligația să depună la prima ședință de consiliu un proiect de hotărâre pentru constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, precum și vacantarea locului de consilier local. (…) Hotărârea autorității deliberative este comunicată de îndată judecătoriei competente să valideze mandatul supleantului, precum și consilierului local». Considerăm că măsura primarului de a nu introduce un proiect nou pe ordinea de zi privind constatarea și vacantarea locului de consilier local și de asemenea de a nu scoate de pe ordinea de zi proiectul privind alegerea viceprimarului sunt măsuri total abuzive și ilegale. De aceea grupul de consilieri PSD și alți consilieri nu au participat la ședința extraordinară de la sfârșitul săptămânii trecute, în care a fost ales al doilea viceprimar, prin aceleași metode de încălcare flagrantă a legii, chiar prin comiterea unui abuz în serviciu a primarului, secretarului municipiului şi a altor functionari ai primăriei“, a declarat profesor Florentina Luca-Moise, consilier local și președinte al PSD Piatra Neamț.
Preşedinta social-democraţilor pietreni atrage atenția prefectului de Neamț că încălcarea legii în Consiliul Local Piatra Neamț, sub oblăduirea primarului Andrei Carabelea, a devenit o practică și de aceea alături de ceilalți consilieri locali colegi de partid, luni, 22 februarie 2021, a depus plângere la Tribunalul Neamț, Secția Contencios administrativ și fiscal.
„Nu este posibil să facem atâtea demersuri ca să se respecte legea! Din acest motiv, luni, 22 februarie, am depus și o plângere prealabilă și vă cerem public, domnule prefect, ca garant al respectării legii, să vă implicați pentru a stopa aceste practici și pentru a nu acorda viza de legalitate hotărârii prin care a fost ales illegal viceprimarului USR, săptămâna trecută. Sperăm, domnule prefect, că nu veţi fi părtaş la comiterea acestei ilegalităţi, pentru a nu fi nevoiţi să sesizăm, mai departe, organele abilitate. Totodată, majoritatea PNL-USR din CL Piatra-Neamț trebuie să înțeleagă faptul că legea e lege pentru toți, iar noi, cei din PSD, nu vom accepta niciodată ca ei să își bată joc de pietreni. Scopul nostru, al aleșilor locali, este să găsim soluții pentru binele comunității locale, pentru creșterea nivelului de trai în oraș, nu să aibă loc manevre pentru satisfacerea interesului propriu și de partid pentru primar și PNL. Eu și colegii mei din PSD avem în spate mii de voturi de la pietrenii care ne-au mandatat să le reprezentăm interesele. Nu vom accepta niciodată ca în Consiliul Local Piatra-Neamț să aibă loc astfel de manevre ilegale“, a mai spus Florentina Luca-Moise.

Articolul anterior

Nunţi întrerupte, în week-end, de poliţiştii din Târgu-Neamţ! “Darul” a fost de 18.000 lei în …. amenzi!

Articolul următor

Pieton de 66 ani, accidentat mortal la Crăcăoani de un şofer din Răuceşti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *