ISSN 2457 - 3973

PSD Piatra-Neamț: ”Primul efect al alianței toxice din Consiliul Local: au refuzat să dea bani la sănătate și educație”

Prima ședință a Consiliul Local Piatra-Neamț s-a lăsat cu acuzații din partea PSD față de noua majoritate care s-a format în legislativul pietrean.

Două amendamente propuse de consilierii PSD la rectificarea bugetară, prin care se suplimentau sumele pentru centrele de permanență și unitățile de învățământ din Piatra-Neamț, au fost respinse de consilierii PNL, USRPLUS, ALDE, PMP și PRO România.

”Este primul efect al alianței toxice asupra populației”, a declarat președinta PSD Piatra-Neamț, Florentina Moise.

Aceasta a explicat că amendamentul propus prevedea mutarea sumei de 250.000 lei de la cheltuieli privind toaletarea spațiilor verzi la centrele de permanență.

”Am fost informați că pentru întreținerea spațiilor verzi au fost alocate anul acesta 2,8 milioane lei și au fost facturate de URBAN 2,4 milioane lei, și se impun lucrări de întreținere a spațiilor verzi de 500.000 lei. Dacă ne uităm în calendar, lucrări pentru spații verzi pentru noiembrie și decembrie? La primul punct a fost rectificarea bugetară și s-a solicitat suplimentarea sumei cu 250.000. Noi am depus amendament să mutăm această sumă la cheltuielile materiale și dotări pentru centrele de permanență. Amendamentul a fost propus, susținut și votat doar de consilierii PSD. Ceilalți consilieri locali de la toate partidele au respins acest amendament. În această perioadă pandemică în care mor oamenii zilnic, spitalele sunt supra-aglomerate, avem bolnavi cronici care nu au unde să fie tratați, alergăm cu copiii și părinții noștri dintr-o localitate în alta, este necesară cheltuirea acestor bani pentru spații verzi în noiembrie și decembrie? În loc să fie alocați pentru buna funcționare a centreleor de permanență…. Trebuie să ne gândim la oameni înainte de orice altceva. Se pare că ai mei colegi, consilieri locali, au uitat de promisiunile electorale”, a declarat președinta PSD Piatra-Neamț.

Florentina Moise a explicat că prin al doilea amendament propus de social-democrați era mutarea sumei de 140.000 lei de la achiziționarea unor luminițe de Crăciun la unitățile școlare din oraș.

”Trebuie să intrăm în spiritul sărbătorilor, dar știu că s-au alocat, an de an, sume colosale pentru iluminatul de sărbători sub diverse forme. Noi, PSD, am depus amendament și am vrut ca această sumă să meargă la învățământ pentru dotările școlilor. Surpriză mare: același Consiliu Local a votat împotrivă. Primul care s-a opus a fost inspectorul școlar general, Mihai Obreja, în calitate de consilier local. Sunt indignată și mă simt rușinată față de locuitorii din Piatra-Neamț. Ei ne spun să cumpărăm luminițe de Crăciun deși cele din anii trecuți, cumpărate cu sume colosale, zac prin subsoluri. Nu au vrut să mutăm acești bani în infrastructura școlară. Asta deși încă se cumpără materiale didactice cu bani de la fondul clasei. Sunt școli fără flip-charturi, nu au table interactive, nu au videoproiectoare pentru a desfășura învățământul on-line”, a adăugat Florentina Moise.

Deputatul Răzvan Cuc a declarat că în momentul de față, la primărie se fac ”experimente de administrație publică”.

”Este dramatic ce se întâmplă în orașul nostru. Primăria este un loc de joacă pentru primarul Andrei Carabelea. Eu l-am rugat public să prezinte ce va face în acest oraș. A ieșit să prezinte că a angajat 3 consilieri – nu știu ce plus-valoare vor aduce orașului – și a mai zis că în fiecare săptămână va prezenta un angajat al săptămânii. Cu ce ajută pietrenii în vreme de pandemie sau oamenii care stau în frig în piață? Eu am spus că primăria nu este un loc unde să încerci să faci experimente de administrație publică, dacă nu știi administrație. Au scos oamenii afară din piață, o săptămână i-a ținut în frig și le-a mai perceput și bani, taxe. Domnul primar vrea să pună luminițe dar ar trebui să îi sune pe șefii săi de partid – domnului Iohannis și domnul Orban – dacă după 7 decembrie nu vom avea Stare de Urgență și o să stăm în case. Dacă stăm în case, nu vom avea ce luminițe să vedem. În cazul în care domnul Carabelea nu este informat, îl informăm noi: între orele 23.00 și 05.00 nu poți ieși pe stradă fără declarație. Și nu poți scrie pe declarație că ai ieșit ca să vezi luminițele că iei amendă. A început mandatul prost făcând jocuri politice ale unei majorități toxice”, a declarat Răzvan Cuc.

 

Articolul anterior

Accident mortal pe B-dul Decebal din Piatra-Neamț

Articolul următor

Eugen Țapu-Nazare: ”Nu trece săptămână fără ca Ionel Arsene să adrese injurii la adresa liberalilor!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *