ISSN 2457 - 3973

Șofer drogat cu cocaină, prins de polițiști în Piatra-Neamț

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic, sâmbătă, un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărăței din Piatra Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru Cocaină. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţelor psihoactive.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii rutieri atrag atenția asupra faptului că, în conformitate cu articolul 336, alineatul 2 din Codul penal, ,,se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

Articolul anterior

Cozmanciuc: Mai multe comune din Neamț primesc, din nou bani de la Guvern, pentru refacerea drumurilor și podurilor afectate de inundații

Articolul următor

Accident mortal pe drumul național Piatra Neamț – Roman! Mașina a ieșit în decor și s-a răsturnat!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *