ISSN 2457 - 3973

Surse: Laurențiu Leoreanu alege mandatul de deputat! Ce spune primarul de Roman?! PSD se pregătește de victorie!

La Primăria Roman vom avea în primăvara anului viitor alegeri anticipate pentru funcția de primar. Potrivit unor surse, Laurențiu Leoreanu a decis să aleagă mandatul de deputat ce va fi obținut de PNL Neamț în urma redistribuirii naționale. Astfel, el lasă, după aproape 9 ani, Primăria Roman pentru un loc de parlamentar.

Contactat telefonic, Laurențiu Leoreanu a declarat, pentru newsallert.ro că nu a luat nici o decizie.

”Voi lua o hotărâre în acest week-end după ce voi discuta cu familia, cu prietenii, cu cei din echipa mea, după ce voi analiza rezultatele. Deocamdată sunt la primărie și fac administrație aici. Baltanța între Primărie și Parlament este in echilibru”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

În ceea ce privește rezultatele dezastruoase obținute de liberali atât la nivel național cât și în Neamț, Laurențiu Leoreanu a arătat cu degetul către conducerea centrală a partidului.

”Rezultatele de la parlamentare nu au legătură cu cele de la locale. Acum a fost un val național, a fost un rezultat al campaniilor făcute foarte bine de PSD și mai puțin coerente pe mesaje de adresabilitate ale PNL. Consider că mesajele de la nivel național ale PNL, faptul cum s-a construit campania de acolo și consultanții aleși nu au dat rezultatele scontate. A fost o campanie mult mai bună pe județul Neamț decât la nivel național”, a mai spus (încă) primarul de Roman.

Laurențiu Leoreanu a făcut deja un drum, marți, la București, unde a participat la o întâlnire a Asociației Municipiilor din România, unde a adus niște amendamente pe Codul Administrativ, cod ce va presupune însumarea tuturor legilor și actelor normative din administrația publică. Apoi a semnat un contract la Ministerul Dezvoltării, în valoare de 1,2 milioane lei, pe Planul Național de Dezvoltare Locală ceea ce la Roman înseamnă poarta de nord a orașului. Cu alte cuvinte, activitatea lui Laurențiu Leoreanu dă tot mai multe semne că va alege mandatul de deputat și va lăsa Primăria Roman.

Înainte de campania electorală, Laurențiu Leoreanu dădea și un nume de înlocuitor: Lucian Micu, actualul viceprimar.

PSD Neamț nu a anunțat nici un candidat într-o eventuală luptă electorală pentru funcția de primar al municipiului Roman, fiind focusat pe alegerile parlamentare.

Dată fiind conjunctura politică și pe baza rezultatelor la alegerile parlamentare, credem că Primăria Roman va fi condusă de PSD, atât într-o eventualitate a alegerilor anticipate cât și la alegerile la termen. Sigur, depinde foarte mult și de candidatul care va fi nominalizat de PSD dar credem că social-democrații au învățat ceva din eșecul de la localele de la Roman și în plus, Laurențiu Leoreanu nu mai este implicat direct în această competiție. Astfel, ”marea familie romașcană” se pregătește să aibă un nou ”părinte”.

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2016 PRIMARIA ROMAN

Laurențiu Leoreanu (PNL) – 76,94%

Gheorghe Oprea (PSD) – 15,48%

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2016 CONSILIUL LOCAL ROMAN

PNL – 61,82%

PSD  – 25,89%

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MUNICIPIUL ROMAN

PSD – 43,6%

PNL – 31,6%

Articolul anterior

Marți, 13! Cine sunt cei doi ghinioniști ai redistribuirii mandatelor de parlamentar din Neamț?

Articolul următor

“Christmas Carols” – concert susținut de cadrele didactice și studenții Academiei de Muzică ”Gh Dima” Piatra Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.