Fostul ministru al Turismului şi deputat de Neamţ, Elena Udrea, a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani de închisoare cu executare. Sentinţa a fost dată în dosarul în care Elenea
În mai puțin de o lună, actualul Parlament - cu bune şi cu rele - îşi încheie mandatul de 4 ani. La capăt de drum (în Parlament) se află şi mai mulți deputați şi senatori
Deputatul de Neamț Elena Udrea a susținut luni că la DNA există denunțuri și declarații care arată faptul că o parte din banii proveniți din afacerea Microsoft au ajuns la partid și la Vasile Blaga,
Elena Udrea a lipsit, luni, de la procesul fostului primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, în care a fost citată ca martor. Instanţa a luat act de lipsa martorului şi a acordat un nou termen
Deputatul de Roman, Elena Udrea va fi cercetată penal de procurorii DNA dar nu poate fi reţinută de aceştia şi nici arestată preventiv de judecători. Aceasta este decizia luată de deputaţi ca răspuns la cele
Elena Udrea este cel mai bun parlamentar pe care l-a avut vreodată municipiul Roman. Aceasta este declarația primarului Laurențiu Leoreanu, proaspăt înscris în PNL. ”Mi-aș dori ca doamna Elena Udrea să își dovedească nevinovăția cât