Un cititor newsallert.ro ne-a sesizat tupeul cu care unul dintre candidații la alegerile parlamentare din Neamț îl are în încercarea de a culege câteva voturi. Persoana în cauza ne-a trimis un print-screen (pe care l-am…
Conducerea PNL Neamț a dat replica afirmațiilor făcute astăzi, în conferința de presă de la PSD Neamț, de Emilia Arcan. Aceasta a declarat că misiunea social-democraților este să arate oamenilor că PNL este fostul PDL,…
PMP Neamț a reușit să redepună la termen lista completă pentru Camera Deputaților după ce ieri (ultima zi de depuneri), deputatul Constantin Moisii s-a retras de pe lista inițială. Laurențiu Dulamă, președintele filialei a declarat…
Apele încep să se limpezesc în PMP Neamț iar cei care au mușcat din mărul ”otrăvit” își dau duhul politic. Câștigătorul luptelor interne este însuși președintele filialei, Laurențiu Dulamă, care și-a asigurat prima poziție pe…
Peste mai puțin de două luni vor avea loc alegerile parlamentare pe baza cărora va fi stabilit un nou guvern. Iar acesta va fi, așa cum am mai spus, format din PSD și PNL. Asta…
Liderii PMP Neamț au făcut, vineri, un apel către toți foștii pd-iști dar și susținătorii lui Traian Băsescu, în special din PNL, să se alăture fostului președinte al României. Laurențiu Dulamă, președintele PMP Neamț a…
Deputatul PMP Liviu Harbuz merge până la capăt în demersul său de a reînvia legea care oferă 100 de euro anual tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru achiziţionarea de programe educaţionale pe suport electronic. Măsura…
Conducerea PMP Neamț a organizat, vineri, o conferință de presă, în care au fost prezentate principalele puncte din programul cu care se va prezenta în parlamentare. O parte dintre acestea au apărut deja pe panourile…
În PMP Neamț este înghesuială mare! Pe lista de candidați la Camera Deputaților, acolo unde partidul are singura șansă de a prinde maxim un mandat de parlamentar. Înghesuiala se datorează și proaspăt fuziunii cu UNPR…
Traian Băsescu, preşedintele PMP, a avut un mesaj dur către liderii filialelor partidului din judeţe. Referindu-se la fuziunea cu UNPR şi la numirea noilor conduceri în teritoriu, Băsescu le-a spus celor care nu acceptă decizia…
Nici a doua tentativă legală de a constitui Consiliul Județean Neamț nu a avut succes după boicotul celor 14 consilieri județeni aleși ai PNL. Potrivit celor declarate de Ilie Petre, a treia convocare va avea…
Liderul PMP Neamț, Laurențiu Dulamă, a susținut, vineri, o conferință de presă în care a vorbit mult și nu a spus nimic cu privire la viitoarele majorități pe care partidul le va face în Consiliul…
Conducerea PMP decide, joi, 9 iunie, de la ora 14.00, în Consiliul Național al partidului, cu cine se va alia în consiliile județene și consiliile municipale. Președintele PMP Neamț Laurențiu Dulamă a declarat, pentru newsallert.ro,…
Laurențiu Amedeo Dulamă – președintele PMP Neamț este pe cai mari! Fotografia pe care Amedeo a postat-o pe pagina sa de socializare este una extrem de sugestivă iar mesajul transmis de președintele PMP Neamț este…
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți schimba setările dacă doriți. Setari cookiesDe acord
Confidentialitate & Cookies
Politica de confidențialitate
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate pe browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookies sunt esentiale pentru ca site-ul sa fie functional. Aceasta categorie include doar acele cookies care asigura functionalitatile de baza si securitatea site-ului. Aceste cookies nu stocheaza nicio informatie personala.