ISSN 2457 - 3973

Tâlhar periculos reținut de polițiștii din Piatra-Neamț

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au identificat și reținut un tânăr bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat.

Ancheta a pornit după ce polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizați de către un bărbat, de 48 de ani, din Piatra Neamţ, cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării.

În urma investigațiilor efectuate, la data de 2 decembrie a.c., polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, pe care au condus-o la sediul poliţiei, în vederea audierii.

Din cercetări a reieșit că, la data de 22 noiembrie a.c., prin exercitarea de acte de violență, un tânăr de 29 de ani, din Dobreni, în timp ce se afla pe o stradă din Piatra Neamţ, ar fi deposedat un bărbat de 48 de ani, de telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de 1.000 de lei.

În urma documentării activității infracționale, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

    Articolul anterior

    Tradițiile nemțene, prezentate la Ambasada României la Londra

    Articolul următor

    Alertă într-un bloc din Piatra-Neamț din cauza fumului provenit dintr-un apartament

    Lasă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Cel mai popular