ISSN 2457 - 3973

Tentativă de fraudare a votului la Roznov! Vor să anuleze voturi valabile!

O parte a membrilor unei secţii de votare din oraşul Roznov ar putea fi acuzaţi de fraudare a votului, fie din lipsa cunoaşterii legii, fie pentru că fac jocuri periculoase şi penale.

Este vorba de zeci de voturi acordate preşedintelui Klaus Iohannis care, în opinia acestora, ar fi nule pentru că ştampila nu a fost aplicată fix în mijlocul patrulaterului.

Nu doar că este o explicaţie puerilă ci de noaptea minţii care i-ar putea trimite după gratii pe cei care încearcă să anuleze zeci de voturi valabil exprimate.

Disperarea pare să fi atins cote maximă dacă s-a ajuns la astfel de situaţii.

Pe această cale facem apel la toţi membrii secţiilor de votare din Roznov şi din judeţ să fie cerebrali şi echilibraţi iar dacă nu cunosc foarte bine legea să solicite sprijinul conducerii Biroului Electoral Judeţean Neamţ!

Votul este valabil exprimat dacă ştampila este aplicată în patrulaterul candidatului, indiferent dacă este pusă pe centru, sus sau jos, stânga sau dreapta.

Este anulat doar votul în care ştampila DEPĂŞEŞTE patrulaterul candidatului sau este aplicată în afara acestuia, sau dacă este aplicată pe ambii candidaţi.

Articolul anterior

STOP VOT în județul Neamț! Iată prezența finală! Se prefigurează o surpriză … așteptată!

Articolul următor

PNL Neamţ şi Iohannis câştigă iar în fief-urile PSD din Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *