Piedone acuză un magazin celebru din Piatra-Neamţ că vindea metal pe post de aur
Traian Băsescu, preşedintele PMP, a avut un mesaj dur către liderii filialelor partidului din judeţe. Referindu-se la fuziunea cu UNPR şi la numirea noilor conduceri în teritoriu, Băsescu le-a spus celor care nu acceptă decizia că se vor despărţi.
„Singurul obiectiv pe care-l avem astăzi este să vedem dacă s-a desăvârșit fuziunea în toate organizațiile. Este de importanță majoră dacă acest lucru s-a întâmplat, dacă am constituit noile organisme de conducere ale organizațiilor județene și, eventual, municipale. (…) Deci, vreau să știți foarte clar că la nivelul conducerii partidului s-a primit un mandat la ultimul CEN prin care eu și cei doi președinți executivi eram mandatați să luăm decizii. Acolo unde nu s-a rotunjit o înțelegere la nivel local s-au luat decizii în conformitate cu mandatul primit”, a declarat Traian Băsescu în deschiderea Consiliului Executiv Național al PMP.
Traian Băsescu a avut un mesaj şi cu privire la stabilirea listei de candidaţi pentru alegerile parlamentare.
„Am făcut o recomandare și anume: președinții de organizații să recomande doritorilor să fie oameni care au o meserie. Când spun oameni care au o meserie nu mă refer la oameni care să aibă o diplomă, ci la oameni care să își fi practicat meseria și care să fie politicieni liberi. Atunci când nu ai practicat o meserie și te trezești proaspăt absolvent parlamentar nu vei face niciun rabat de la slugărnicia de a rămâne în politică cu orice preț. Cei care au o meserie vor face politică relaxați, pentru că vor ști că, dacă nu mai ies parlamentari la legislatura următoare, dacă sunt verticali în fața șefilor politici, au un refugiu în propria lor meserie”, a afirmat miercuri Traian Băsescu la finalul Consiliului Executiv Național al PMP.
În urma fuziunii dintre PMP şi UNPR din Neamţ, preşedinte a rămas Laurenţiu Dulamă (PMP) în timp ce deputatul Liviu Harbuz (UNPR), a fost numit vicepreşedinte la nivel naţional. Cel mai probabil, cei 2 se vor regăsi pe listele la Senat şi Camera Deputaţilor pe prima poziţie.
La alegerile locale, PMP Neamţ a obţinut puţin peste 5 la sută şi s-a clasat pe penultima poziţie între filialele care au trecut pragul electoral.
Un comentariu
cam mult timp pentru o treaba marunta.debia ieri s-a clarificat cine este presedinte la neamt.ca de obicei harbuz strica totul.nu inteleg de ce acest personaj mai forteaza nota daca majoritatea nemtenilor nu-l mai doresc.politica lui de smecher s-a cam expirat.in mod gresit a primit acea functie la nivel national fara sa fi facut o zi activitate la unpr.din contra el a distrus filiala unpr la nivel de judet.evident ca nu ai nici o tragere de inima cu un asemenea personaj.